Preşedintele Klaus lohannis a fost primit cu entuziasm şi multă încredere de liberalii dâmboviţeni

0 0

Nimic nu a umbrit vizita preşedintelui Klaus lohannis şi întâlnirea cu liberalii dâmboviţeni, exceptând, poate, capacitatea limitată a sălii Casei Sindicatelor, luată pur si simplu cu asalt de cei peste o mie de membri de partid şi simpatizanţi, veniţi să îşi susţină favoritul pentru funcţia supremă în stat. S-a văzut de departe că PNL Dâmboviţa a crescut mult în ultima perioadă, că este o organizaţie mai puternică de la o campanie la alta şi apreciată la Bucureşti. Ca dovadă şi prezenţa unei delegaţii extrem de importante a Partidului Naţional liberal astăzi, alături de Klaus lohannis : Ludovic Orban – preşedintele Partidului Naţional Liberal şi premier desemnat, Rareş Bogdan, europarlamentar – prim-vicepreşedinte, Robert Sighiartău – secretar general, Răducu Filipes-cu – vicepreşedinte PNL , Alina Ghorghiu-vicepreşedinte al Senatului, lon Vela, propunerea de ministru al Afacerilor lnterne, Dan Motreanu-europarlamentar.
Amfitrion a fost preşedintele PNL Dâm-boviţa, Virgil Guran care, la fel ca ceilalţi vorbitori, a transmis un mesaj puternic mobilizator, încrezător în câştigarea alegerilor de care ne mai despart doar zece zile. Premierul desemnat Ludovic Orban a vorbit cu familiaritate despre problemele Judeţului Dâmboviţa şi a scos în evidenţă că Partidul Naţional Liberal şi-a pus amprenta pe cele mai importante proiecte ale judeţului:”Aproape tot ce a fost investiţie importantă în Dâmboviţa a fost legată de Partidul Naţional Liberal.”
Punctul culminant l-a constituit, cum era de aşteptat, discursul preşedintelui Klaus lohan-nis. Cursiv, aplicat , extrem de tăios, acesta a luat încă o dată la ţintă PSD, afirmând că, fără îndepărtarea acestui partid de la putere o perioadă lungă de timp, tranziţia nu se va încheia şi România nu va deveni o ţară nor-mală:”Trebuie să începem să păşim pe calea cea dreaptă. Ori asta se poate numai dacă îndepărtăm PSD de la putere o perioadă lungă de timp. Altfel schimbarea nu se va face.”

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Parlamentarii Pro România nu vor participa la votul de învestire a Guvernului Ludovic Orban

Parlamentarii Pro România au fost prezenţi la comisiile de specialitate şi au tratat cu seriozitate audierea celor propuşi pentru funcţiile de miniştri, a declarat senatorul Adrian Ţuţuianu. O primă concluzie a acestuia, vizavi de modul în care au decurs audierile este că „n-a fost un jihad, cum anunţase PSD.” La […]