Published On: vin, mai 25th, 2018

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a făcut o vizită de lucru în Raionul laloveni din Republica Moldova

La invitaţia preşedintelui Consiliului Raional laloveni (Republica Moldova), Lilian Caramanu, în perioada 22-23 mai 2018, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel – Nicolae Comănescu, a efectuat o vizită în Republica Moldova pentru a participa la festivităţile prilejuite de evenimentul „Topul Personalităţilor 2017”.
Consiliul Raionul laloveni organizează, anual, acest eveniment, menit să aducă în atenţia publicului recunoaşterea de către administraţia publică a meritelor deosebite ale unor oameni valoroşi, care ştiu să aducă plusvaloare în domeniile în care activează. În cadrul acestui eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, a transmis: „Ne bucurăm să fim astăzi prezenţi, alături de dumneavoastră, la acest eveniment. Vă mulţumesc, în numele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, pentru invitaţia de a participa la această manifestare, pentru atenţia şi primirea deosebită pe care ni le oferiţi de fiecare dată când venim aici. Cred că relaţia de suflet, ce datează de 4 ani între Judeţul Dâmboviţa şi Raionul laloveni, va deveni una şi mai specială.
În anul 2015, Judeţul Dâmboviţa semna acordul de înfrăţire cu Raionul laloveni. Avem un acord de înfrăţire încheiat şi cu Raionul Ştefan Vodă şi, de asemenea, avem un acord de înfrăţire, semnat, anul trecut, cu Raionul Căuşeni. În fiecare an, copii din Republica Moldova vin în taberele pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa le organizează în zona montană Moroeni – Padina – Peştera. Tot ca element concret, colegii mei şi-au propus să vină şi să construiască în Republica Moldova o grădiniţă, cu finanţare de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, şi ne-am ţinut de cuvânt. Am reuşit să susţinem financiar construcţia grădiniţei de copii din localitatea Ruseştii Noi, din Raionul laloveni. Mă bucur că, anul trecut, am putut participa la inaugurarea acesteia. Şi, tot ca o promisiune pe care noi, cei din Dâmboviţa am îndeplinit-o, a fost şi realizarea investiţiei care a constat în reabilitarea Liceului Ştefan Vodă, din Raionul Ştefan Vodă.
Este foarte important să-i apropiem pe românii de o parte şi de alta a Prutului, prin lucruri concrete. În acest sens, instituţia în numele căreia mă adresez dumneavoastră, şi anume Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a mers mai departe de vorbele frumoase.
Sunt încrezător că relaţiile stabilite între cele 3 raioane din Republica Moldova şi Judeţul Dâmboviţa, în calitate de părţi ale acordurilor de înfrăţire încheiate, vor cunoaşte o evoluţie benefică în vederea realizării unei cooperări economico-sociale solide şi durabile.
În acest context, doresc să îi ofer preşedintelui Raionului laloveni, domnul Lilian Caramanu, simbolul municipiului Târgovişte, care este şi reşedinţă de judeţ, şi anume Turnul Chindiei. De asemenea, prin intermediul acestui tablou, aş vrea să vă transmit un mesaj de suflet ce sperăm că va rămâne mărturie peste timp: „Mi-aş dori să nu uităm, nici-unul dintre noi, că ne aflăm într-un an istoric, un an unic, un an în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri.
Pentru români, acest moment înseamnă enorm. Înseamnă 100 de ani de identitate, 100 de ani de tradiţii şi 100 de ani de independenţă. Prezenţa noastră aici, la voi acasă, într-un moment atât de important pentru noi, dovedeşte, mai mult decât orice cuvânt sau faptă, că ceea ce ne leagă nu poate fi dezbinat. Nimeni nu va putea contesta vreodată că românii sunt români, indiferent de graniţe”.
De asemenea, în perioada menţionată, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a participat şi la manifestările prilejuite de sărbătoarea creştină „Hramul satului – Sfântul Nicolae de vară”, ce s-au desfăşurat în nouă localităţi ce aparţin Raionului laloveni. În cadrul vizitei în Raionul laloveni, Daniel Comănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a avut şi discuţii cu reprezentanţii administraţiei publice a raionului pe marginea programelor comune în domeniile: cultural, sportiv, de tineret şi educaţional, a stagiilor de pregătire profesională şi a altor acţiuni menite să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre Judeţul Dâmboviţa şi Raionul laloveni, în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 107/22.04.2015 privind aprobarea înfrăţirii Judeţului Dâmboviţa din România cu Raionul laloveni din Republica Moldova.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>