
Consiliul Judeţean Dâmboviţa a premiat, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean, elevii care au obţinut premii la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor din Calendarul MEC 2019-2020, desfăşurate până la data suspendării cursurilor (11 martie 2020).
Având în vedere contextul epidemiologic, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa nu a organizat festivitate de premiere, elevii/părinţii fiind planificaţi pentru ridicarea premiilor în perioada 14-18 decembrie 2020, în intervalul orar 11.00 -15.00. Au fost premiaţi 465 de elevi la olimpiadele şi concursurile pe discipline, precum şi 53 de echipe sportive. Suma alocată de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa a fost de 165.000 lei.