Published On: lun, mai 6th, 2019

Premierul României, Viorica Dăncilă a fost oaspte de onoare în comuna Nucet

nichiduta.ro

Zi de mare săbătoare pentru comunitatea din Nucet, de Izvorul Tămăduirii. În mijlocul nucetenilor s-au aflat invitaţi de onoare, premierul României, Viorica Dăncilă, miniştrii Eugen Teodorovici, Sorina Pintea, Radu Oprea, europarla-mentarul Gabriela Zoană, fostul ministru Rovana Plumb,preşedintele PSD Dâmboviţa, parlamentari de Dâmboviţa, conducerea judeţului Dâmboviţa, primari, consilieri judeţeni şi locali .
Oaspeţii au fost întâmpinaţi, la sediul primăriei Nucet, de Luisa Bărboiu, primarul localităţii. S-a mers pe jos până la Mănăstirea Nucet unde oficialii au luat parte la săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, alături de preoţi şi diaconi.
Momentul Sfintei Liturghii, oficiată la Mânăstirea Nucet în prezenţa a mii de credincioşi, a fost urmat de pelerinajul la „Fântâna de leac”, unde cetăţenii vin pentru a lua apa sfinţită sau Aghiasma Mică, aşa cum este cunoscută.
Mănăstirea Nucet este cunoscută în ţară pentru izvorul „izbăvitor de boli sufleteşti şi trupeşti”, situat în pădurea din apropiere. Fântâna şi foişorul construite peste ani la Nucet atrag mii de credincioşi, în special în ziua când se sărbătoreşte „Izvorul Tămăduirii”.
Premierul Viorica Dăncilă a fost în mijlocul nucetenilor de Ziua comunei
Ca în fiecare an, sărbătoarea Izvorului Tămăduirii are dublă semnificaţie pentru locuitorii comunei dâmboviţene Nucet , se sărbătoreşte şi Ziua localităţii. Şi anul acesta, administraţia de la Nucet, condusă de edilul Luisa Bărboiu, a pregătit un program artistic deosebit în cadrul celei de-a Xl-a ediţii a Zilelor localităţii.
Premierul României, Viorica Dăncilă, fostul ministru Rovana Plumb,preşedin-tele PSD Dâmboviţa şi candidatul numărul unu pe lista PSD la europarla-mentare,miniştrii Eugen Teodorovici, Sorina Pintea, Radu Oprea, europarlamentarul Gabriela Zoană, parlamentari de Dâmboviţa, conducerea judeţului Dâmboviţa în frunte cu preşedintele CJ, Alexandru Oprea, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan primari ai localităţilor dâmboviţene, coordonatorul campaniei PSD Dâmboviţa pentru alegerile europarlamentare, Andrei Plumb,consilieri judeţeni şi locali au participat la evenimentul dedicat serbării Zilelor localităţii unde s-au întâlnit cu locuitorii comunei Nucet pentru a le transmite urări de bine prilejuite de această ocazie şi a-i asigura că atât Guvernul PSD- ALDE, europarlamentarii PSD, administraţia judeţeană vor sprijini în continuare proiectele de dezvoltare a localităţii.
„Mă bucur enorm, să fiu astăzi, alături de dumneavoastră, în această zi sfântă, împreună cu doamna prim-ministru, cu colegii mei din Guvern, cu tot ceea ce înseamnă conducerea judeţului Dâmboviţa, cu Gabriela Zoană-europar-lamentar, spunându-vă dumneavoastră, că vă felicit şi vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi în fiecare zi pentru comunităţile noastre,pentru Nucet. O felicit pentru domna primar Luisa Bărboiu, colega noastră,prietena noastră care zi de zi munceşte în aşa fel încât să vină în întâmpinarea problemelor dumneavoastră cu soluţii concrete. Soluţii vin şi de la Guvernul PSD-ALDE, pentru că întotdeauna vom fi alături de oameni, cu credinţă, cu dorinţa de a face bine, pentru că anul acesta, la alegerile din 26 mai, vrem să mergem să apărăm interesele românilor şi României la Bruxelles, pentru că dumneavoastră, dâmboviţenii, toţi cei de aici, de la Nucet, toţi românii merită să-şi ocupe locul în Uniunea Europeană pentru că suntem un stat cu drepturi depline, şi pentru că întotdeauna România are ce oferi.Cu gândul acesta şi cu această credinţă mergem la Bruxelles pentru a apăra drepturile dumneavoastră şi interesele ţării noastre, o echipă de adevăraţi partioţi, o echipă care iubeşte ţara, o echipă de care să fiţi siguri că va lupta pentru România,pentru fiecare dintre dumneavoastră. Dumnezeu să ne ajute şi să ne lumineze calea! „, a afirmat Rovana Plumb,preşedintele PSD Dâmboviţa şi candidatul numărul unu pe lista PSD la europarlamentare „Eu, prim-ministrul României , o să îndemn pe toată lumea să fie mai unită şi să dea dovadă de mai multă solidaritate.Am ţinut să fiu astăzi, alături de dumneavostră şi să vă spun la mulţi ani, cetăţeni ai comunei Nucet.
Am ţinut, să fiu alături de o doamnă primar pe care o respect mult şi o iubesc mult. Am ţinut să fiu alături de dumneavoastră pentru că fiecare , împreună cu doamna primar, aţi pus cărămidă cu cărămidă, să construiţi, ceea ce este Nucet, astăzi.
Vreau să vă spun să mergeţi pe acelaşi drum şi în acelaşi timp să ştiţi că în Guvernul României aveţi un prieten şi un partener.
Mult succes în continuare.
Am venit aici, să susţin două colege dragi. Să o susţin pe Rovana Plumb, prima pe lista de europarlamentare. Să o susţin pe Gabriela Zoană, să susţin lista PSD la alegerile europarlamentare. Vorbeam de unitate dar trebuie să vorbim şi de mândria de a fi român, să cerem să fim trataţi cu demnitate, să nu dăm socoteală la Bruxelles, şi Bruxelles să ne trateze cu respect.
A ţine cu ţara ta şi a fi patriot, nu înseamnă să nu fii european, înseamnă să fii bun român şi în acelaşi timp european. Mult succes, dragele mele şi sunt convinsă că veţi reprezenta cu mândrie şi cinste România la Bruxelles.”, a declarat premierul României, Viorica Dăncilă
Nucetenii au avut parte de o sărbătoare pe cinste, până în noapte târziu. Niculina Stoian, Constantin Lătăreţu şi Taraful său, Orchestra Populară „Chindia” (soliste: Florentina Mâinea, Daniela Ion, Ileana Pavelescu şi Crenguţa loniţă), Ansamblul „Junii Valahi”, prezentaţi de Roxana Clopotaru şi Victor Mihalache, au oferit un spectacol de zile mari la Ziua Comunei Nucet.
Căminul Cultural Nucet a fost inagurat de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii
României, Viorica Dăncilă, în comuna dâmboviţeană Nucet, de vineri, 3 mai 2019, s-a încheiat cu inaugurarea căminului cultural din localitate. Căminul Cultural Nucet a fost reabilitat, extins şi modernizat prin Compania Naţională de Investiţii. O investiţie în valoare de 1.537.832 lei. Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă după care premierul Viorica Dăncilă,primarul Luisa Bărboiu, Rovana Plumb,preşedintele PSD Dâmboviţa şi candidatul numărul unu pe lista PSD la europarlamentare şi eurodep-utatul Gabriela Zoană au tăiat panglica inaugurală a noului cămin cultural. Era necesară reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea căminului cultural al comunei.
Au fost prezenţi şi: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, vicepreşedinţii Luciana Cristea şi Alin Manole, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, Sorina Pintea – ministrul Sănătăţii, Eugen Teodorovici – ministrul Finanţelor Publice, Radu Oprea – ministrul pentru Mediul de afaceri, Laurenţiu Neculaescu – secretar de stat în Ministerul Mediului, parlamentarii: Rovana Plumb, Carmen Holban, Claudia Gilia, Titus Corlăţean, Corneliu Ştefan şi Şerban Nicolae, coordonatorul campaniei PSD Dâmboviţa pentru alegerile europarlamentare, Andrei Plumb,numeroşi primari dâmboviţeni.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro