Pregătirea referendumului pentru revizuirea Constituţiei

A avut loc prima şedinţă a Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei din zilele de 6 şi 7 octombrie 2018. Şedinţa a fost condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, în calitate de preşedinte al Comisiei.
„Spre deosebire de procesele electorale din ultimii ani, acest referendum se va desfăşura pe parcursul a două zile, ceea ce presupune eforturi suplimentare din partea tuturor celor angrenaţi în organizare. în plus, perioada pe care o avem la dispoziţie pentru pregătirile necesare este mai scurtă, ceea ce a presupus unele măsuri organizatorice specifice care să permită organizarea referendumului în bune condiţii, fără a afecta drepturile electorale ale cetăţenilor”, a subliniat ministrul Carmen Dan. Astfel, imprimarea buletinelor de vot va fi asigurată de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, confecţionarea ştampilelor cu menţiunea „Votat” de către „Monetăria Statului”, iar confecţionarea timbrelor auto-colante de către „Imprimeria Naţională”.
Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a pus la dispoziţia Regiei Autonome „Monitorul Oficial” hârtia necesară, respectiv 72,5 tone, pentru imprimarea buletinelor de vot. Imprimarea buletinelor se va finaliza în următoarele zile. în ceea ce priveşte confecţionarea ştampilelor cu menţiunea „Votat” şi confecţionarea timbrelor autocolante de către „Imprimeria Naţională”, ambele procese au fost deja începute.
Până la acest moment, toate activităţile stabilite prin Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Programului calendaristic al referendumului naţional sunt în grafic.
De asemenea, la nivelul MAI a fost elaborat Planul general de măsuri al MAI privind asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării referendumului naţional. La şedinţă au participat reprezentanţi ai ministerelor şi ai celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în organizarea referendumului. Totodată, au fost prezenţi în sală o parte dintre prefecţi, ceilalţi fiind în legătură prin sistem videoconferinţă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Primarii din Dâmboviţa la discuţii cu reprezentanţii ANCPI şi OCPI Dâmboviţa privind cadastrarea gratuită

La sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Dâmboviţa si primarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa. La întâlnire au fost prezenţi: Daniel Comănescu – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, […]