Published On: mar, Iun 24th, 2014

Prefectura Dâmboviţa a respectat legea în cazul primarului Gabriel Boriga

victor sandaDupă cum ştim săptămâna trecută, joi, Prefectura Dâmboviţa a emis ordinul de constatare a încetării mandatului Primarului Municipiului Târgovişte, Boriga Gabriel, în urma sentinţei pronunţată de Judecătoria Târgovişte rămasă definitivă, în care edilul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare. La acel moment, Gabriel Boriga a organizat o conferinţă de presă şi a atacat dur pe prefectul şi subprefectul judeţului Dâmboviţa. Boriga a afirmat că prefectul Victor Sanda şi subprefectul Antonie Jîjîie au încălcat legea în situaţia sa şi că aceştia nu trebuiau să emită orid-nul. Astăzi, prefectul Victor Sanda şi subprefectul Antonie Jîjîie au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au ţinut să lămurească toate lucrurile strict legate de cazul Boriga. Prefectul Victor Sanda a spus că a asistat săptămâna trecută la un delir verbal din partea fostului primar Gabriel Boriga însă Prefectura Dâmboviţa nu a făcut nimic altceva decât să respecte legea: „…Tuturor primarilor din Dâmboviţa care au avut condamnări cu executare li s-a întrerupt manadatul. Mandatul se întrerupe de drept în baza legii. Domnul Boriga a fost condamnat la 3 ani de închisoare de către Judecătoria Târgovişte. A făcut apel la şenţinta penală şi acesta s-a respins drept pentru care, a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Deci cu privare de libertare a fost sentinţa. S-a analizat şi modul de executare al sentinţei, a fost cu suspendare, iar dacă hotărărea a fost dată cu condamnare, noi considerăm că este cu privare de libertate indiferent de modul de executare al pedepsei. Dânsul a fost condamnat pentru abuz în serviciu calificat. Noi n-am făcut altceva decât să luăm la cunoştiinţă prin ordin de întreruperea mandatului…”, a afirmat prefectul Victor Sanda. În termini foarte clari şi conform legii, subprefectul Antonie Jîjîie a lămurit cazul Gabriel Boriga: „Deranjant este că a calificat ordinul emis de prefect ca mârşav. Nu ordinul este mărşav, ci legea este severă atunci când comiţi o faptă de corupţie. Ori domnul Boriga tocmai asta a comis şi a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoare. Modalitatea de executare nu interesează din punctul de vedere al statutului alesului local care spune foarte clar că încetarea mandatului este de drept, iar prefectul doar constată. Domnul Boriga este victima faptelor pe care le-a comis…”, a declarat subprefectul Antonel Jîjîie.
Bugetul primăriei Târgovişte, prejudiciat cu 4 miliarde lei vechi
Pentru o informare cât mai corectă, subprefectul Antonel Jîjîie a ţinut să sublinieze faptul că domnul Boriga şi alţi doi domni implicaţi în acest caz au prejudiciat bugetul primăriei cu suma de 4 miliarde, lucru care târgoviştenii nu îl ştiu, dar sub-prefctul a subliniat că acum trebuie să-l ştie. Mai mult, subprefectul a mai spus că până la acest moment Consiliul Local Târgovişte nu a intemtat nicio acţiune în instanţă pentru recuperarea prejudiciului. Cu alte cuvinte subprefectul a afirmat că atât consilierii locali cât şi vicepri-marul cu atribuţii de primar ar putea răspunde în faţa legii stând nepăsători în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciului.
Timp de 5 ani, Gabriel Boriga beneficiază de suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi a celei complementare
Tot pentru a se aduce lămuriri în acest caz subprefectul a spus că prin sentinţa penală nr. 337/29.04.2013 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, rămasă definitivă, domnul Boriga Gabriel Florin, în calitate de inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. În baza prevederilor art. 81-82 Cod Penal instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate şi a celei complementare inculpatului Boriga Gabriel Florin pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Mai clar, pedeapsa complementară şi cea aplicată prevede interzicerea unor drepturi (de a alege, a fi ales/numit pe funcţii etc.).

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>