Published On: mie, Noi 29th, 2017

PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA ORGANIZAREA TROFEELOR „GH. OLA” ŞI „GH. ENE”

In conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă compus din Răzvan BURLEANU – Preşedinte FRF, IORGULESCU Gino – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian GOGA -Vicepreşedinte FRF, cu unanimitate de voturi:
Aprobă, în urma solicitării Comisiei FRF-AJF formulată în cadrul şedinţei comisiei din data de 24 noiembrie 2017, completarea Regulamentelor Competiţiilor Trofeul Gheorghe Ola şi Trofeul Gheorghe Ene, astfel: 1. In cadrul competiţiilor Trofeul Gheorghe Ola şi Trofeul Gheorghe Ene au drept de joc jucătorii legitimaţi/transferaţi la cluburile participante până cu 48 de ore înainte de începerea fazei judeţene a competiţiei;
2. In situaţia în care echipa campioană (echipa clasată pe locul I) nu îndeplineşte condiţia prevăzută de Regulamentele competiţiilor referitoare la participarea obligatorie la Interliga Naţională de Fotbal, aceasta nu va avea drept de participare în fazele zonale finale ale competiţiilor, urmând a participa în fazele organizate de Federaţia Română de Fotbal următoarea echipă cel mai bine clasată şi care îndeplineşte această condiţie.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente