Prahovenii, mai tari decât dâmboviţenii?

Date:

Se pare că noua ediţie a Ligii a 3-a nici nu ar mai trebui să înceapă, adică nici nu ar mai trebui să se desfăşoare, toate echipele din Seria a 3-a neavând altceva de făcut decât să intre într-o hibernare prelungită, dacă luăm în calcul ceea ce vorbesc ca să nu-i ia somnul, comentatorii sportivi, desigur unii. Pe scurt, se consideră că pericolul letal pentru cele trei echipe dâmboiviţene din Seria a 3-a este Petrolul Ploieşti, echipă cu tradiţie, formaţia prahoveană având ca scop unic, promovarea în Liga a 2-a.
Este nu numai o mentalitate, dar şi o viziune de doi bani. Spun aceasta deoarece şi Flacăra Moreni este, în felul ei, o echipă cu tradiţie. Nici nu a început campionatul şi, deja, „babele” dâmboviţene din fotbal au început să cârâie a pagubă. Adevărul este altul: până nu se termină actualul sezon, nu poţi să dai, dinainte, ca sigură câştigătoare Petrolul Ploieşti. Este la fel de posibil ca Flacăra Moreni, dacă nu este subminată de orgolii prostesc-provinciale, să ajungă în Liga a 2-a. Este la fel de adevărat că delegatul echipei morenare, Laurenţiu Nistor este precaut în declaraţii, ceea ce este normal deoarece îşi cunoaşte bine fotbaliştii, cu bune şi rele.
Printre altele, prima etapă va debuta cu un deja clasic duel dintre Aninoasa şi Moreni, care ar fi de preferat să-l câştige Flacăra, deoarece ar trebui să înţeleagă că nu mai are rost să piardă vremea prin Liga a 3-a, fiind necesar să respire şi aer de Liga a 2-a.
Că uneori avem, în fotbalul dâmboviţea, mentalitate de găină lovită de trăsnet, dovada este şi ceea ce spun reprezentanţii celor din Aninoasa şi Titu: vor juca pentru a evita retrogradarea. Nici nu a-nceput competiţia şi deja se vorbeşte despre retrogradare, adică evitarea acesteia.
Cred, într-o astfel de situaţie, c-ar trebui să li de dea fotbaliştilor dâmboviţeni din Liga a 3-a, Seria a 3-a, viagra modificată chimic. Poate în felul acesta vor avea membrele inferioare suficient de virile pentru a marca golurile care să plaseze echipele în cauză pe primele trei locuri, deşi, referitor la echipa din Titu, chiar dacă li se injectează intramuscular gena succesului, tot o echipă gâfâită va fi, pentru că s-a obişnuit să le pledeze alţii cauza pentru a poposi în Liga a 3-a. Cu astfel de mentalitate de cosuma-tori de seminţe, n-o să avem echipe dâmboviţene performante, în Liga a 3-a, decăt în mileniul următor. Pare paradoxal, dar nu este o ruşine să fi considerată, la început de campionat, o echipă slabă, ca performanţă tehnică, dar este o ruşine să rămâi o echipă… slabă. Una este să termini competiţia pe locurile doi, trei, patru, în zona superioară a clasamentrul, alta este să te afli plasat pe locurile 14, 13, 12. Putem să fim optimişti până nu mai putem, dar să nu uităm că şi idiotul satului este optimist. Nu depinde totul de buget şi transferuri, dacă nu se ia în calcul şi necesitatea de a fi încăpăţânat, de a avea încăpăţânarea de a fi, de a exista ca echipă de valoare.
Dar, în fine, campionatul nu a început, deci gata cu sfaturile. Deocamdată să prezentăm care vor fi echipele ce vor juca în Seria a 3-a a Ligii a 3-a: Atletic Bradu, CS Mioveni 2, FC Aninoasa, Flacăra Moreni, Urban Titu, AFC Astra 2, Petrolul 52 Ploieşti, SC Popeşti-Leordeni, Viitorul Domneşti, Concordia Chiajna 2, CS Tunari, FC Milcov, FCM Alexandria şi Voinţa Saelele.
Totuşi, o ultimă remarcă, mai ales pentru fotbaliştii din judeţul ce a avut cândva capitală medievală: Petrolul Ploieşti va fi cel mai puternic adversar din serie, doar dacă vrem noi, fotbaliştii şi antrenorii dâmboviţeni. Dacă se va mânca fotbal pe mămăligă, aşa va fi. Dacă se va mânca fotbal pe jar, nu va fi aşa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pe 26 aprilie 2024, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, ora 17:00, va avea loc evenimentul „Vinerea Floriilor”

În calendarul creştin ortodox, Sărbătoarea Sfintelor Paşti ocupă cel...

MORENARUL ANDREI IVAN SE LAUDĂ CU SOȚIA SA

Andrei Ivan a postat pe reţelele sociale imagini de...

SORANA CÎRSTEA RĂMÂNE PE LOCUL 29 WTA

Simona Halep a coborât în clasamentul WTA. Fostul lider...

CHINDIA REVINE PE „EUGEN POPESCU”

Program etapa 5 play-off Liga 2, sezon 2023-2024:sâmbătă, 20...