„Povestiri balcanice -de la mozaic la vitraliu”

În cadrul Ansamblului Brân-covenesc de la Potlogi a avut loc un atelier de pictură pe sticlă coordonat de pictoriţa-iconar Oana Musce-leanu. Evenimentul este organizat de Asociaţia DAR Development şi face parte din proiectul „Povestiri balcanice – de la mozaic la vitraliu”, cofi-nanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional în sesiunea I/2020, la aria Patrimoniu Cultural Material.
Alexandra Brutaru, preşedinta Asociaţiei DAR DEVELOPMENT şi coordonatorul proiectului „Povestiri balcanice – de la mozaic la vitraliu” descrie astfel tematica atelierului: vom realiza lucrări care ilustrează poveşti balcanice utilizând o tehnică inedită: tehnica utilizată în icoanele pe sticlă. La începutul proiectului în urmă cu câteva luni am avut două expoziţii realizate în urma unui concurs care s-a adresat ilustratorilor de carte profesionişti şi a unui apel pentru lucrări realizate de copii şi tineri, dintre imaginile create de aceştia şi nu numai, am selectat motivele pe care le vom folosi în cadrul atelierului. Iconarii numesc aceste modele: izvoade, poate că nu este cel mai potrivit termen, pentru că nu vom picta icoane, dar vom folosi însă tehnica şi materialele utilizate pentru realizarea icoanelor pe sticlă.
Oana Musceleanu care ne va ajuta să ne apropiem de acest „meşteşug artistic”, nu este artist profesionist, dar pictează de peste 15 ani icoane pe sticlă, face ateliere cu copii şi tineri. Împreună cu ea am ales materiale pe care le vom folosi: pigmenţii pentru care vom folosi emulsie din albuş de ou, foiţe metalice cu diverse nuanţe, vopsele mate şi translucide în măsura în care avem toată libertatea unei noi abordări.

Din cauza condiţiilor sanitare, participarea nu a fost liberă, participanţii, tineri din Dâmboviţa din zona Titu -Potlogi şi din Bucureşti care participă la activităţile Asociaţiei DAR Development. Atelierul s-a desfăşurat în aer liber ţinând cont de toate măsurile de prevenţie, vizitatorii palatului au privi însă de la distanţă, locul în care s-a lucrat nu se află în circuitul de vizitare.
Intrarea în Ansamblul Brân-covenesc se face între orele 9:0017:30. Vizitatorii poartă măşti, numărul de vizitatori care intră simul-tam în muzeu este gestionat de personalul muzeului care însoţeşte în permanenţă grupurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cosmin Tătulescu. Pro România Târgovişte: "Avem echipă de Liga 1 şi nu dispunem de stadion! Avem centre pentru copii şi juniori, dar nu au niciun teren de antrenament!"

Cosmin Tătulescu, unul dintre coordonatorii Pro România Târgovişte, a prezentat un proiect novator, cu potenţiale beneficii pentru sportul târgoviştean de performanţă.Candidat pe lista de consilieri municipali, Cosmin Tătulescu susţine că programul „Sănătate prin Sport” va fi pus în practică după alegeri, scopul principal fiind creşterea gradului de practicare a sportului […]