Published On: mie, Mar 1st, 2017

Porţi deschise şi descarcerare la ISU Dâmboviţa

Pe 28 februarie 2017, sau împlinit 84 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile, în România, fiind marcată Ziua internaţională a Protecţiei Civile. Pentru a marca acest eveniment, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a desfăşurat o serie de activităţi, de la Ziua porţilor deschise la demonstraţii de salvare, făcute în public.
Zeci de copii, unii mai mici, alţii mai mari, însoţiţi de cadre didactice, au sosit la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) pentru a vedea cum muncesc pompierii. Pompierii le-au atras atenţia celor mici cu un exerciţiu de descarcerare.
În curtea ISU s-a produs şi un accident, care din fericire nu a fost real. în urma accidentului simulat, o persoană a rămas prinsă între fiarele unei maşini, iar pompierii dâmboviţeni împreună cu pompierii nemţi şi sloveni ce au venit cu echipamentele lor de ultimă generaţie şi au intervenit pentru a o salva.
La eveniment au fost prezenţi col. Raoul Ilie Constantinescu, inspectorul şef al ISU Dâmboviţa, subprefectul Ciprian Pasailă şi alţi invitaţi. Marţi, 28 februarie, între orele 10- 14, la toate subunităţile de pompieri din judeţul a fost organizată Ziua porţilor deschise, în timpul căreia publicului i-au fost prezentate misiunile specifice subunităţilor de pompieri, tehnica, accesoriile de intervenţie şi au fost desfăşurate exerciţii demonstrative.
„În fiecare an, pe 28 februarie, se aniversează Ziua Protecţiei Civile din România. Cu ocazia acestui eveniment, astăzi, 28 februarie 2017, între orele 10:00 – 14:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa organizează „Ziua Porţilor Deschise” atât la sediul inspectoratului (Detaşamentul Târgovişte), cât şi în toate subunităţile din judeţ (Detaşamentul Pucioasa, Garda Fieni, Detaşamentul Moreni, Garda Corneşti, Detaşamentul Titu, Garda Răcari, Detaşamentul Găeşti, Garda Vişina, Garda Potlogi şi Garda Voineşti).
De asemenea, în cadrul activităţilor dedicate acestei zile, în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte, cadre ale Inspecţiei de Prevenire au desfăşurat activităţi de informare preventivă a cetăţenilor, fiind organizat un punct de informare preventivă” a declarat plt. adj. şef Gabriel Gătej, purtător de cuvânt ISU Dâmboviţa.
Ziua Protecţiei Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie, dată la care Regele Carol al Il-lea semna Înaltul Decret Regal din 1930, publicat la 23 martie 1933 în Monitorul Oficial al României ca Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene.
Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial, purta denumirea de „Apărare Pasivă”. În timp, conceptul de protecţie civilă a evoluat foarte mult, de la nevoia de a apăra populaţia de efectele bombardamentelor, la un mecanism care să facă faţă numeroaselor provocări generate de situaţiile de urgenţă.
Din anul 2004, activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţului nostru în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente