Published On: joi, Aug 24th, 2017

Pompierii fac recomandări pentru noul an şcolar

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „BASARAB I” Dâmboviţa atenţionează asupra faptului că, în contextul în care au mai rămas doar trei săptămâni până la începerea noului an şcolar 2017-2018, reprezentanţii instituţiilor de învăţământ trebuie să ia o serie de măsuri care să evite producerea unor incidente.
Astfel, pompierii dâmboviţeni menţionează că trebuie să se acorde o atenţie sporită următoarelor:
– verificarea de către personalul autorizat a instalaţiilor electrice, de încălzire şi de protecţie împotriva descărcărilor electrice atmosferice, eliminându-se defecţiunile constatate;
– lucrările de termoprotecţie/ignifugare a elementelor combustibile din structura construcţiilor se vor executa cu personal atestat;
– protecţia golurilor din elementele de construcţie cu rol de compartimentare (pereţi, tavane) trebuie făcută cu materiale rezistente la foc cel puţin 15 minute;
– verificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor este obligatoriu să fie făcută de către personal autorizat;
– întocmirea unor planuri pentru asigurarea evacuării rapide şi sigure a persoanelor şi bunurilor din clădire. Acestea se întocmesc pe fiecare nivel al clădirilor în care se află simultan, la fiecare etaj, mai mult de 30 de persoane. În ceea ce priveşte încăperile, planurile se întocmesc pentru fiecare dintre ele, dacă în respectivele spaţii sunt mai mult de 30 de persoane. Pomperii avertizează şi asupra faptului că, acolo unde sunt clase în care învaţă elevi cu handicap locomotor, precum şi clasele pentru elevi din primul an de şcoală, spaţiile trebuie amplasate pe cât posibil la parter. Dacă acest lucru nu este realizabil, se vor alege pentru elevii respectivi clasele din care calea de evacuare până în exterior este cea mai scurtă.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>