Published On: mie, ian. 17th, 2018

Pompierii dâmboviţeni ne sfătuiesc să dăm dovadă de mare atenţie în plin sezon rece

Odată cu schimbarea vremii, pompierii 11 îndeamnă pe dâmboviţeni să respecte normele anti-incendiare. Oamenii sunt rugaţi
să fie prudenţi când fac focul în sobe sau se încălzesc cu aparate electrice şi să nu le lase nesupravegheate. De asemenea, salvatorii avertizează pescarii şi copiii să nu se aventureze pe lacuri şi râuri, deoarece stratul de gheaţă este subţire şi există pericolul prăbuşirii în apă.
Pentru a evita producerea unor situaţii de urgenţă ce pot avea consecinţe grave asupra vieţii şi bunurilor, pompierii recomandă cetăţenilor respectarea măsurilor specifice sezonului rece:
– Curăţaţi şi reparaţi obligatoriu coşurile de fum cu persoane specializate şi autorizate; aprinderea funinginii în interior la coşurile necurăţate poate produce o temperatura de 800-1000 C;o
– Tencuiţi obligatoriu coşul de fum în podul casei pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile;
– Nu utilizaţi sobe defecte, burlane metalice fisurate, reşouri electrice improvizate, instalaţii electrice improvizate cu prize defecte şi siguranţe la tablourile electrice necalibrate;
– Nu uscaţi lemne şi rufe pe sobe şi nu lăsaţi focul nesupravegheat;
– Nu încărcaţi soba cu lemne înainte de culcare şi nu se lasă arzătorul aprins la sobele cu gaze naturale pe perioada de noapte nesupravegheate; – Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o coală de tablă de 70 x50 cm: aceasta vă asigură protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact;
– Depozitaţi cenuşa şi jăratecul în gropi speciale şi stingeţi-le cu apă;
– Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune sau cu garnituri deteriorate ori cu furtun de cauciuc fisurat;
– Nu încercaţi cu flacără etanşeitatea buteliei de gaze lichefiate sau a instalaţiei de gaze naturale; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
– Aerisiţi încăperea înainte de a aprinde focul la aragaz sau sobe alimentate cu gaze naturale, după care întotdeauna aprindeţi mai întâi chibritul şi apoi manevraţi robinetul de alimentare cu gaz;
– Nu folosiţi sobe cu uşi defecte;
– Nu aprindeţi focul cu benzină sau alte lichide inflamabile,
– Nu ardeţi lemne lungi, care nu permit închiderea uşii;
– Nu supraîncălziţi sobele deoarece pot aprinde obiectele combustibile din jur;
– Nu folosiţi afumători improvizate în podurile clădirilor, în magazii, şoproane; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>