Poliţiştii locali din Titu au interceptat încă un transport de gunoi din alt judeţ!

Este incredibilă atitudinea operatorului gropilor de gunoi de la Titu şi Aninoasa. Cu încălcarea gravă a prevederilor de natură contractuală şi ignorarea avertismentelor conducerii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, nopţile trecute a fost o nouă tentativă de depozitare a unor mari cantităţi de deşeuri menajere aduse din alt judeţ. Au fost pe fază poliţiştii locali din Titu, care au alertat Garda de Mediu. La acţiune au participat şi jandarmi, şi lucrători de la poliţia naţională.
„În cadrul unei acţiuni efectuate de către Poliţia Locală Titu, în noaptea de 13.06.2021 a fost depistat un nou transport, un autocamion TIR plin cu gunoaie menajere provenind din alt judeţ.
Garda de Mediu a fost solicitată telefonic de către reprezentantul Poliţiei Locale Titu în vederea verificării unui transport de deşeuri ce urma a fi descărcat la Depozitul de deşeuri Titu.
În urma controlului efectuat la Unitatea Administrativă Titu, Garda de Mediu a constatat faptul că depozitarea deşeurilor menajere se realizează într-o celulă (Celula 2) care nu este cuprinsă în autorizaţia de mediu. Aşadar, s-a dispus ca măsură interzicerea depozitării deşeurilor în Celula 2 până la revizuirea sau obţinerea unei autorizaţii de mediu care să o includă şi pe aceasta.
Celula 1 din depozitul Titu, care este autorizată, este plină şi nu se mai poate depozita în aceasta.
La acţiune a fost prezentă o patrulă mixtă a poliţiei naţionale şi a jandarmeriei. De asemenea au fost prezenţi: viceprimarul oraşului Titu, Chiţu Gabriela şi administratorul public al oraşului Titu, Sandu Marius Adrian”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Titu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

140 de sancţiuni cu avertisment sau amendă la 180 de angajatori verificaţi

În cursul lunii, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa au desfăşurat controale prevăzute în Programul Cadru de acţiuni pentru anul în curs, dar au realizat şi acţiuni de verificare a evenimentelor anunţate de angajatori sau a neregulilor semnalate de angajaţii din judeţ. De asemenea, în cadrul întâlnirilor cu […]