POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI INTENSIFICA ACȚIUNILE PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EFECTELOR PANDEMIEI DE COVID-19

La nivelul județului Dâmbovița, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii împreună cu celelalte instituții cu atribuții pentru menținerea ordinei și liniștii publice, au intensificat acțiunile de informare, precum și de prevenire și combatere a răspândirii CoVID-19.
Forțele de ordine efectuează verificări în zonele unde se formează aglomerări de persoane, piețe, târguri, restaurante, terase, baruri și mijloace de transport persoane, pentru a se asigura că măsurile impuse de autorități sunt cunoscute de către toți cetățenii și sunt respectate.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, de aceea polițiștii dâmbovițeni vor fi permanent la datorie.
Recomandăm tuturor
cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea.
Reamintim faptul că în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Președintele CJ Dâmbovița a semnat contractul de proiectare tehnică și execuție pentru modernizarea Școlii Speciale Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița este beneficiarul fondurilor nerambursabile Regio pentru proiectul „Reabilitarea, refuncționalizarea și asigurarea dotării necesare pentru sporirea gradului de confort instituțional al persoanelor cu dizabilități la Școala Gimnazială Specială Târgoviște”, ce va fi implementat în 71 de luni, până în martie 2023. Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a semnat […]