Poliţiştii dâmboviţeni, în acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

In primele 10 luni ale acestui an, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, în colaborare cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul silviculturii, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor cu material lemnos.
Urmare a activităţilor preventive desfăşurate, criminalitatea silvică sesizată a scăzut faţă de aceeaşi perioada a anului 2017. Au fost organizate 223 de acţiuni, în cadrul cărora au fost efectuate 345 controale (36 în fondul forestier, 48 pe linia verificării provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului şi 232 în domeniul transportului de material lemnos).
În acest context, au fost verificate 41 de pieţe, târguri şi oboare, 14 exploatări forestiere, 9 instalaţii de debitat lemnul, 20 de depozite şi 97 de vehicule. În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 466 de sancţiuni
contravenţionale, în valoare de 533.74 de lei, dintre care 460 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 6 la Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor.
Ca măsură complementară, au fost confiscaţi 2.712 mc material lemnos şi au fost indisponibilizate 14 ferăstraie mecanice, 8 topoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Jandarmii, in mijlocul suporterilor dâmboviţeni

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura sâmbătă, 10 noiembrie a.c., măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării la Sala Sporturilor din municipiul Târgovişte a următoarelor partide: – CSM Târgovişte – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, meci de baschet feminin, etapa a Vl-a în cadrul LNB, sâmbătă, 10 noiembrie a.c., începând […]