Published On: vin, sept. 8th, 2017

Poliţiştii dâmboviţeni au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie din zona trecerilor la nivel cu calea ferată

nichiduta.ro

Poliţiştii de la rutieră, în colaborare cu poliţiştii de la transporturi, au acţionat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 165 de sancţiuni contravenţionale şi a fost constatată o infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Din totalul amenzilor, 44 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere privind trecerea la nivel cu calea ferată şi restul pentru alte abateri.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au reţinut 9 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 8 pentru încălcarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi au retras 3 certificate de înmatriculare.
Ştiţi cum să vă comportaţi la trecerea la nivel cu calea ferată?
Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu semibariere sau bariere, dacă acestea sunt ridicate şi semnalele luminoase şi sonore nu funcţionează, iar semnalul cu lumină albă intermitentă, cu cadenţă lentă, este în funcţiune.
Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare; când semnalul cu lumini roşii şi / sau semnalul sonor sunt în funcţiune sau când întâlneşte indicatorul „Trecere la nivel cu cale ferată simplă fără bariere”, „Trecere la nivel cu cale ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.
În cazul imobilizării unui vehicul pe calea ferată, conducătorul acestuia este obligat să scoată imediat pasagerii din vehicul şi să elibereze platforma căii ferate, iar când nu este posibil, să semnalizeze prezenţa vehiculului cu orice mijloc adecvat.
Participanţii la trafic care se găsesc în apropierea locului unde un vehicul a rămas imobilizat pe calea ferată sunt obligaţi să acorde sprijin pentru scoaterea acestuia sau, când nu este posibil, pentru semnalizarea prezenţei lui.
Nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia autovehiculelor la intersecţia cu calea ferată duce la sancţionarea contravenţională a conducătorului auto cu 9 – 20 puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. Dovada se eliberează fără drept de circulaţie.
Activităţile poliţiştilor se subscriu interesului Poliţiei Române de a interveni punctual şi cu promptitudine în locurile cu risc ridicat de producere a accidentelor de circulaţie cu consecinţe deosebit de grave.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro