POLIŢIA, ALĂTURI DE ELEVI ÎN PRIMA ZI A EVALUĂRII NAŢIONALE!

eleviPoliţiştii dâmboviţeni vor acţiona pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice pe perioada desfăşurării evaluării naţionale. Pentru desfăşurarea în condiţii de ordine şi siguranţă publică, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Dâmboviţa, va desfăşura, pe durata susţinerii probelor Evaluării Naţionale, o serie de activităţi. Poliţiştii vor patrula în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, în special pe timpul afluirii/defluirii persoanelor către unităţile de învăţământ în care se susţin examene. Totodată, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, poliţiştii vor desfăşura acţiuni specifice preventive pentru combaterea cerşetoriei, vagabondajului sau comerţului ambulant neautorizat, luându-se măsurile legale faţă de persoanele care prin comportamentul sau acţiunile lor afectează climatul de siguranţă publică. Poliţiştii vor acţiona şi pentru fluidizarea traficului rutier în zona unităţilor de învăţământ, în scopul prevenirii accidentelor rutiere şi creării ambuteiajelor. Pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute în această perioadă, Poliţia Dâmboviţeană recomandă candidaţilor la examen şi însoţitorilor acestora: să nu lase nesupravegheate bunuri sau alte valori pe bănci sau pe spaţiul verde, să nu se consume băuturi alcoolice în spaţiul public, să se păstreze liniştea pe durata derulării examenelor, să se respecte normele rutiere în ceea ce priveşte oprirea şi staţionarea în zona unităţilor de învăţământ şi să nu se încerce să corupă membrii comisiilor de examinare sau de supraveghere, întrucât fapta constituie infracţiune. Orice neregulă constatată poate fi sesizată Poliţiei prin apel unic de urgenţă 112, sau direct lucrătorilor de poliţie angrenaţi în asigurarea ordinii şi liniştii publice, dar şi a siguranţei rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Târnosirea Bisericii Militare Sfânta Treime din cadrul Garnizoanei Târgovişte

Luni, 24 iunie 2013, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, preoţi de caritate, capelanul militar, numeroşi preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie la biserica militară, cu hramul Sfânta Treime, din cadrul Garnizoanei Târgovişte. La eveniment au participat: […]