Published On: vin, Dec 15th, 2017

Podul de la Valea Voievozilor va fi redeschis circulaţiei

Veşti bune pentru navetiştii din Târgovişte şi nu numai. În câteva zile va fi redeschis, ce-i drept cu restricţii, traficul rutier pe podul peste râul Ialomiţa, de la Valea Voievozilor.
„La acest moment, a declarat Cristian Stan, primarul Municipiului Târgovişte, s-au încheiat cele mai importante lucrări, este vorba de betonarea căii de rulare. Mâine sau poimâine se va asfalta, urmând ca deschiderea circulaţiei să se facă, în funcţie de probele de rezistenţă a betonului, fie vineri, fie la începutul săptămânii viitoare, cel mai târziu marţi.”
Primarul Cristian Stan a mai spus că, pentru moment, traficul se va desfăşura în regim semaforizat, pe un singur fir, fiind permis numai autovehiculelor cu masa totală mai mică de 3,5 tone.
Punerea în circulaţie a podului se va face cu toate avizele necesare.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>