Published On: lun, ian. 20th, 2020

PNL Târgovişte toacă mărunt administraţia publică locală în chestiunea renovării stadionului

nichiduta.ro

După difuzarea mai multor materiale critice în presa naţională, preşedintele PNL Târgovişte, Aurelian Cotinescu a punctat din nou pe tema renovării Stadionului „Eugen Popescu”, unul dintre proiectele majore ale primăriei, ale cărui lucrări au debutat în vara trecută. Ca preambul la expunere, Cotinescu a declarat că scopul acestui demers este de a scoate adevărul la iveală „astfel încât toată lumea să fie informată. Nu oprim în niciun fel construirea stadionului prin ceea ce facem noi. Din contră, ajutăm primăria să intre în legalitate. Dacă face o investiţie la nivelul acela, nu trebuie să pună în pericol viaţa oamenilor. (…) Primăria avea obligaţia să vină în faţa oamenilor atunci când au constatat problema respectivă, pentru că ştia de expertiza falsă. Trebuia să vină să spună: da, avem această problemă. Avem următoarea rezolvare, recuperăm prejudi

expertiză de la zero şi continuăm lucrările”.
Preşedintele PNL Târgovişte mai acuză faptul că primăria ştia din octombrie 2019 de expertiza falsă şi că sa apelat la un alt expert „care nu a elaborat o nouă expertiză ci a venit cu o completare la o expertiză falsă”. Mai susţine Cotinescu şi că „în plângerea penală apare clar că reprezentanţii primăriei au fost informaţi şi la rândul lor au corespondat cu expertul Chirică, cel care a confirmat expertiza falsă. De ce nu s-a trecut la denunţarea contractului de expertiză şi la recuperarea prejudiciului? Nu să ne spună că nu e nicio problemă, că de fapt toţi sunt vinovaţi pentru toate, mai puţin primăria.” Nu în ultimul rând, liberalii au atras atenţia că totalul investiţiei de la stadion ar putea depăşi 20 de milioane de euro, adică de trei ori mai mult decât s-a estimat iniţial.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro