Petruţa lugulescu s-a retras într-o manieră discretă şi onorabilă Ion Negoescu are de strunit o lume nemărginită în răutăţi

A.l.

petruta iugulescuArbitrul internaţional Petruţa lugulescu s-a retras de la conducerea arbitrilor dâmbovţieni într-o manieră discretă şi onorabilă. N-a tras „sfori” şi preşuri de sub picioare, n-a lucrat pe nimeni. A promovat în lotul pentru Liga a 4-a dâmboviţeană mai mulţi arbitrii tineri. Parcă toată lumea a fost contra acestora. Nici colegii de la comisia arbitrilor n-au ajutat-o prea mult. Din contră. Acum, de arbitrii dâmboviţeni răspunde Ion Negoescu. Va fi foarte greu pentru el să strunească o „lume” strâmbă în idealuri şi nemărginită în răutăţi. Arbitrii dâmboviţeni sunt lacomi şi pătimaşi. La ei tentaţia e mai mare decât onoarea. în eşaloanele inferioare (Onoare şi Promoţie) e jale mare. E un iarmaroc al fotbalului sărac, în care arbitrii se contopesc cu interesul şi de multe ori „fluieră a pagubă”. Ca să scape de presiune şi să aibă linişte, Negoescu trebuie să taie în carne vie fără anestezie. Altfel va da din colţ în colţ şi îşi va face mulţi duşmani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cristi Cherchez şi propria lui lume Acum un an se pregătea cu Dinamo în Spania

Acum un an, mijlocaşul atacant Cristi Cherchez era curtat de Dinamo Bucureşti. Cu echipa din Ştefan cel Mare a plecat în pregătire în Spania. A fost utilizat de antrenorul Flavius Stoican în mai multe meciuri amicale în acel stagiu de pregătire. Cherchez era în comproprietate F.C.M. Târgovişte – Chindia Târgovişte. […]