Published On: lun, Mar 27th, 2017

Peste 5000 de steguleţe colorate au fost montate în Pucioasa

Autorităţile locale din Pucioasa, din nou, surprind plăcut locuitorii. Este primăvară, este soare, iar oraşul Pucioasa se schimbă radical la faţă. Peste 5000 de steguleţe colorate au fost montate zilele acestea în zona pieţei centrale şi a parcului. Promenada pieţei şi parcul s-au transformat într-un adevărat paradis al culorilor, de când câteva mii de steguleţe multicolore atrag localnicii, turistii şi chiar strălucesc în bliţurile aparatelor foto.
Acest decor a fost conceput la iniţiativa Primăriei oaşului Pucioasa, după ce în toamnă, şi-a dat seama cât de bine au prins la public, sutele de umbrele colorate montate în zona de promenadă şi care i-au încântat pe localnici şi trecători. Nici nu au apărut bine steguleţele, că oraşul s-a animat. Veselă şi colorată, aşa trebuie să fie viaţa. Edilul Constantin Ana ne-a mărturist că investiţia a costat 2000 de lei iar la confecţionarea de confecţionarea steguleţelor s-au ocupat toate croitoriile din Pucioasa: ” Vreau să vă spun că oamenii au fost foarte încântaţi. Conceptul a prins foarte bine. Sincer, nu mă aşteptam ca oamenii să fie atât de încântaţi. Mă bucur că putem să aduce bucuria şi fericirea în sufletul oamenilor cu lucruri simple dar plăcute. Am montat aproximativ 5000 de steguleţe. Investiţia a costat 2000 de lei. Noi am achiziţionat materialul iar steguleţele au fost confecţionate cu sprijinul croitoriilor din oraşul Pucioasa „, a declarat primarul Constantin Ana.
Şi cine ar putea să reziste atunci când în poză apare, în loc de cer, curcubeul?
Tocmai de aceea, foarte mulţi tineri aleg să facă cel mai inspirat selfie ori fotografie cu steguletele de la Pucioasa.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>