PESTE 4.000 DE DOSARE PENALE PENTRU INFRACŢIUNI SILVICE, ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI

Aproape 1.000 de persoane bănuite de infracţiuni în domeniul silvic au fost cercetate de poliţişti, în ultimele 7 luni. Pe parcursul investigaţiilor, verificărilor la obiective şi controalelor în trafic au fost confiscaţi peste 51.000 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc).
În ultimele 7 luni ale acestui an, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică, poliţiştii au acţionat la nivel naţional pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi combatere faptelor ilicite în domeniul silvic. Astfel, au fost efectuate 25.388 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos.
Au fost verificate 6.735 obiective (exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare sau ocoale silvice) şi au fost oprite în trafic, pentru control, aproape 53.000 de vehicule.
Pentru neregulile constatate în domeniul silvic au fost înregistrate 4.295 de dosare penale în care sunt cercetate 946 persoane şi au fost aplicate 8.202 sancţiuni contravenţionale (la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice), de peste 13.220.000 de lei.
De asemenea, au fost confiscaţi peste 51.221 de metri cubi de lemn fără documente legale (lemn de lucru, cherestea, lemn de foc), de aproape 15.000.000 de lei, peste 200 de fierăstraie mecanice, topoare, securi şi au fost indisponi-bilizate 4 tractoare şi 9 atelaje hipo.
Au fost înregistrate 619 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 143 dintre acestea confirmân-du-se în urma verificărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Şcolile nu vor trebui să respecte distanţarea între băncile elevilor, dar aceştia vor purta obligatoriu măşti de protecţie

Autorităţile pregătesc un nou set de măsuri pentru începerea şcolii pe data de 14 septembrie. Acestea se regăsesc într-un proiect de ordonanţă de urgenţă care urmează să fie adoptată de guvern.Potrivit proiectului, elevii ar putea avea ore de numai 30 de minute, iar la unele materii, aceştia ar putea avea […]