Peste 29 de milioane de euro pentru tinerii fermieri din Dâmboviţa

Cele mai multe solicitări de finanţare primite on-line de către AFIR de la începutul anului sunt pentru instalarea tinerilor fermieri. Astfel, prin intermediul submăsurii (sM) 6.1, AFIR a primit peste 6.170 cereri de finanţare în valoare de 252 milioane de euro şi a semnat contracte de finanţare însumând 292 milioane de euro (aici incluzând şi contractele de finanţare preluate prin procedura de tranziţie dintre Programe). Valoarea plăţilor transferate către tinerii fermieri în acest an este de aproximativ 223 milioane de euro.
Numărul cererilor de finanţare prin submăsura 6.1 primite de Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Dâmboviţa este de 727, în valoare de 29.080.000 euro. Valoarea celor 568 contracte semnate este de 22.720.000 euro, plăţile efectuate către beneficiarii acestei submăsuri fiind de 17.040.000 euro.
Prin intermediul sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, AFIR a primit numai în acest an, 5.813 cereri de finanţare în valoare totală nerambursabilă de peste 87 de milioane de euro. Valoarea contractelor încheiate cu beneficiarii este de 49 milioane de euro. Plăţile efectuate de către AFIR pentru dezvoltarea fermelor mici sunt în valoare de circa 48 milioane de euro.
OJFIR Dâmboviţa a primit pentru finanţare prin această submăsură 499 cereri de finanţare, în valoare de 7.485.000 euro. Valoarea contractelor încheiate este de 2.085.000 euro, iar valoarea plăţilor se ridică la 1.536.750 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Campania Time to move -un plus de experienţă pentru liceeni

Pentru al doilea an consecutiv, Campania Time to Move s-a desfăşurat pentru tinerii din liceele din judeţul Dâmboviţa sub genericul Încearcă Europa! Campania Time to Move reprezintă o iniţiativă a Eurodesk – serviciul european de informare pentru tineri şi cei care lucrează cu tinerii şi structură suport pentru programul Erasmus+ […]