Pesta Porcină Africană confirmată într-o gospodărie din Lucieni Ministrul Daea a fost duminică în Dâmboviţa

Ministrul a venit în Dâmboviţa după ce duminică dimineaţă a fost confirmat primul caz de pestă porcină în judeţ, în comuna Lucieni. „Am fost informat că la Lucieni s-a confirmat un focar de pestă porcină. Imediat am luat legătura cu domnul prefect, care este coordonatorul activităţii la nivelul judeţului şi dânsul a intrat imediat în dispozitivul legal de lucru, con-vocând Centrul local de combatere a bolilor. Au luat măsurile necesare care se impun, o repet, la nivelul ţării şi nu numai al ţării, la nivelul întregii Europe, acolo unde există o asemenea situaţie (…), iată că şi acolo şi aici se lucrează după planul de contingenţă, care este practic în manualul de lucru care se aplică atunci când apar asemenea evenimente”, a precizat ministrul Daea.
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat apariţia virusului pestei porcine africane la un porc, dintro gospodărie din comuna Lucieni, satul Lucieni, judeţul Dâmboviţa,Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit duminică dimineaţă, pentru a adopta planul de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli. S-a luat măsura uciderii porcinei din gospodăria afectată. În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit: o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului. Până la acest moment, nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploataţii de tip comercial, de pe raza judeţului. DSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorităţi, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA judeţene sau autorităţilor locale. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social şi economic.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Târgovişte, că pesta porcină se răspândeşte foarte repede, iar factorul uman este cel care, din nefericire, propagă acum acest virus. „Din nefericire, se propagă foarte repede şi acum factorul uman este cel care duce acest virus dintr-o parte în alta, prin neînţelegerea fenomenului, prin grija pe care o are faţă de neamuri să se ducă cu o bucată de carne de acolo de unde a tăiat porcul, fără să fie un control sani-tar-veterinar în prealabil”, a spus Daea. Acesta spune că, din informaţiile pe care le are, „factorul uman” propagă acum virusul pestei porcine. „Ancheta este în derulare. Informaţiile pe care le am conduc, cum s-a întâmplat şi altă parte, la faptul că factorul uman este cel care, din nefericire, propagă acum acest virus, pentru că nu toţi înţeleg, nu toţi realizează că este o boală extrem de periculoasă. Această boală nu se vede, nu se aude, nu se simte, o realizezi numai în momentul în care pune jos animalul. Am discutat cu directorul DSVSA, care mi-a spus că a fost anunţat de vineri de existenţa unui porc mort la gospodăria respectivă, gospodăria avea trei porci, s-a dus acolo, semnele clinice nu arătau ca fiind pestă porcină africană, au luat analize, iată cât de perfid acţionează”, a precizat Petre Daea. Oficialul a spus că nu merge în Lucieni, acolo unde a fost confirmată pesta porcină, şi a explicat de ce. „Nu merg la Lucieni pentru că nu vreau să intru în focar. Dacă aş merge, ar însemna că eu 30 de zile ar trebui să am o anumită conduită, ceea m-ar priva de posibilitatea de a intra în ţară în anumite unităţi unde nu este pestă. Am încredere în autorităţi, pe de o parte, apoi mă bizui pe cele spuse”, a declarat Daea.
Dosar penal pentru un bărbat care se dădea
drept asistent veterinar în comuna Lucieni,
unde a fost confirmată pesta porcină
În dimineaţa zilei de 16 septembrie a.c., în contextul confirmării pestei porcine africane într-o gospodărie individuală de pe raza localităţii Lucieni, a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ocazie cu care au fost stabilite o serie de măsuri în vederea prevenirii răspândirii, monitorizării şi combaterii pestei procine africane la nivelul judeţului Dâmboviţa.
Astfel, din dispoziţia conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, timp de 7 zile, s-au instituit filtre permanente pe raza localităţii Lucieni, în următoarele puncte: – Intersecţia DN72 cu DJ702 B, punctul „Cruce” Lucieni;
– DJ 702B-Ciurari, punctul „Biserică”;
În aceste filtre, acţionează echipe mixte, formate din poliţişti, jandarmi şi reprezentanţi ai D.S.V.S.A Dâmboviţa. La data de 16 septembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi că la domiciliul unui bărbat din Lucieni a fost confirmat un caz de gripă porcină africană, acesta deţinând în gospodărie mai mulţi porci.
La data de 1 septembrie a.c., animalele prezentau semne de boală, motiv pentru care bărbatul a apelat la un fost asistent medical veterinar care le-a administrat medicamentaţie animalelor şi ar fi operat două dintre acestea.
În perioada 5-15 septembrie a.c., animalele au murit.
Totodată, din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că fostul asistent medical veterinar nu mai avea dreptul de a profesa, nefiind angajatul niciunui cabinet medical veterinar.În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care animalele au fost infestate.
Totodată, pe numele fostului asistent medical veterinar a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 348 din Codul Penal.
De asemenea, în cadrul filtrelor instituite, poliţiştii au descoperit două persoane care transportau cu autoturismele 20 de kilograme de carne provenită de la porcine sacrificate pe raza localităţii Lucieni, pe care le-ar fi primit de la
cunoştinţe.Reprezentanţii D.S.V.S.A au ridicat cantitatea de carne în vederea distrugerii, iar faţă de cele 2 persoane se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializare de produse alterate, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 358 din Codul Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CJ Damboviţa implementeză proiecte cu finanţare prin POCU

Consiliul Judeţean Dâmboviţa derulează şi proiecte finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman, importante pentru reducerea disparităţilor la nivelul comunităţilor locale. Unul dintre proiecte este „INTEGRARE PRIN EDUCAŢIE ŞI OCUPARE ÎN JUDEŢUL DÂMBOVIŢA” ce are ca obiectiv general reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială pentru un număr de 560 de […]