„Performanţă, Perfecţionare, Promptitudine” la Primăria Moreni

moreniPrimăria Municipiului Mo-reni continuă programele de training pentru salariaţi, de această data în cadrul proiectului „Per-for-manţă, Perecţionare, Promptitudine”, cofinanţat din Fondul Social European în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Adminsitrative. Cristian Boje, managerul de proiect, a precizat, cu prilejul conferinţei de lansare, că proiectul are o valoare totală de 0,42 milioane de lei, din care 0,36 milioane lei fonduri nerambursabile, 42.000 lei cofinanţare de la Bugetul Naţional şi numai 21.032 lei contribuţie din partea beneficiarului, în speţă Primăria Moreni.
Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor oferite de către funcţionarii publici, creşterea nivelului de pregătire prosesională. Pe parcursul celor 15 luni de implementare vor fi organizate cursuri, inclusiv de limba engleză şi ECDL, şi semi-narii, cu participarea funcţionarilor publici din primărie. Va fi realizat şi un sondaj de opinie, pentru a avea o proiecţie mai amplă asupra doleanţelor cetăţenilor, urmând să răspundă chestionarelor circa 2.000 de utilizatori ai serviciilor administraţiei publice locale.
Proiectul vizează creşterea abilităţii şi nivelului de instruire al membrilor grupurilor ţintă în ECDL, limba engleză, managementul proiectelor şi achiziţii publice.
La conferinţa de lansare a proiectului, Vasile Goran, vicepri-marul municipiului, a arătat că asemenea proiecte degrevează bugetul local de cheltuielile cu instruirea personalului, fiind binevenite inclusiv în contextul descentralizării.
„Una din criticile cele mai vehemente pe care societatea civilă la aduce administraţiilor publice este comportamentul deficitar al personalului, răsturnarea raportului dintre administraţie şi cei administraţi, precum şi lipsa de specializare a personalului public. De aceea, prin proiectul „Performanţă, Perfecţionare, Promptitudine”, dorim să construim un reper de maximă încredere prin calitate, performanţă şi loialitate faţă de comunitate, ideea de bază a politicii noastre în domeniul calităţii serviciilor publice fiind: Primăria este în slujba cetăţeanului şi nu invers” – a transmis, la rândul său, primarul Constantin Dinu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Educaţie prin artă

Membrii cercului de pictură de la Palatul Copiilor, îndrumaţi de prof. Nicolae Dumitra, au marcat Ziua Internaţională a Drepturilor Omului prin vernisajul unei foarte frumoase expoziţii, eveniment completat în chip potrivit de o mică serbare. Cele câteva zeci de lucrări dovedesc nevoia şi dorinţa micilor artişti de a trăi într-un […]