Percheziţii: O firmă vindea spitalelor substanţe toxice pentru analize şi aparatură de proastă calitate

19 percheziţii domicilare în Dâmboviţa, municipiul Bucureşti, Ilfov şi Braşov. Potrivit anchetatorilor, din 2017 şi până în prezent, firma a păcălit mai multe spitale privind calitatea produselor livrate, adică a reactivilor chimici şi a aparatelor medicale. Reactivii chimici vânduţi, utilizaţi în analize de laborator, dar şi în spitale, nu îndeplineau „condiţiile de conformitate (termene de valabilitate şi destinaţie)”, anunţă Poliţia Capitalei. În plus, firma este acuzată că „deţine, produce şi pune în circulaţie produse şi substanţe toxice în domeniul medical, fără dreptul să desfăşoare astfel de activităţi”.
„Astăzi, 08.07.2021 Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează 19 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Braşov şi Dâmboviţa într-un dosar ce vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de produse sau substanţe toxice.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că în din anul 2017 şi până în prezent, reprezentanţii unei societăţi comerciale ar fi indus în eroare partenerii comerciali cu privire la calitatea produselor livrate (reactivi chimici şi aparate medicale), precum şi faptul că ar deţine, produce şi pune în circulaţie produse şi substanţe toxice folosite în domeniul medical, fără a avea dreptul să desfăşoare astfel de activităţi.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, anunţă Poliţia
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cercetează această companie pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de produse sau substanţe toxice.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Se lucrează la infrastructura rutieră din judeţul Dâmboviţa, în perioada 12 - 16 iulie 2021

Consiliul Judeţean Damboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în perioada 12 16 iulie 2021, va efectua, prin societăţile comerciale de profil, următoarele activităţi la infrastructura rutieră: Siguranţa circulaţiei semnalizare rutieră- montaj indicatoare rutiere şi elemente pentru siguranţa circulaţei Covor bituminos DJ 702B Lucieni , L= 0,550 km Covor bituminos […]