PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL DEŞEURILOR RECICLABILE

Poliţiştii din Dâmboviţa au efectuat 11 percheziţii domiciliare şi 2 controale economice la persoane fizice şi juridice bănuite de evaziune fiscală în domeniul deşeurilor reciclabile. Prejudiciul creat este estimat la 1,2 milioane de euro. Vor fi puse în executare 5 mandate de aducere.
La data de 20 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Criminalişti, au efectuat 11 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de fapte de evaziune fiscală în domeniul deşeurilor reciclabile. Percheziţiile au avut loc pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Giurgiu.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au fost ridicate documente contabile. Şase persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului pentru audieri.
Activităţile au constat în efectuarea a 11 percheziţii şi a 2 controale economice pe raza judeţelor Dâmboviţa, Giurgiu şi Argeş, la persoane fizice şi juridice bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul colectării deşeurilor feroase reciclabile, fapte comise în perioada 2013-2014.
Cei în cauză ar fi prejudiciat bugetul consolidat de stat cu 1,2 milioane de euro, prin omisiunea înregistrării tuturor veniturilor sau prin înregistrarea în contabilitatea societăţilor a unor achiziţii fictive de mărfuri în vederea diminuării bazei impozabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Razie pe drumurile din judeţul Dâmboviţa

In urma unei razii, poliţiştii de la rutieră şi ordine publică au constatat 4 infracţiuni, au aplicat 760 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 38 de permise de conducere şi au retras 10 certificate de înmatriculare şi 6 seturi de plăcuţe de înmatriculare. Poliţiştii de la rutieră şi ordine publică au […]