Pe viitor. Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Voineşti. în programul de reconversie a plantaţiilor pomicole

statiuneJoi, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a făcut o vizită la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Voineşti. Atât preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, cât şi edilul Gabriel Sandu ne-au mărturist faptul că au reuşit cel mai important lucru, şi anume, să rezolve una dintre problemele grave ale Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Voineşti, au reuşit să obţină titlu de proprietate pentru 91,9 hectare. Dacă această problemă nu s-ar fi rezolvat, exista posibilitatea să se ajungă la desfiinţarea unităţii de cercetare din domeniul agricol: „Am cea mai mare realizare şi satisfacţie de când sunt eu primar. Şi anume, am reuşit împreună cu autorităţile judeţene să conving instituţiile abilitate să elibereze titlu de proprietate Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Voineşti pentru 91,9 hectare”, a afirmat Gabriel Sandu. Preşedintele Consiliului Judeţean s-a întâlnit cu ma multe grupuri de elevi şi profesori care vizitau livezile staţiunii, în baza unei măsuri aprobate în cadrul programului „Fructe în şcoli”: „Ne-am propus să nu mai facem pliante, ci să-i aducem pur şi simplu pe copiii din şcolile din judeţ aici. (…) Pentru 2014 intenţionez să depun un proiect împreună cu staţiunea de aici, cu cea de la Mărăcineni şi Consiliul Judeţean Argeş, prin care să valorificăm potenţialul ştiinţific existent în cele două staţiuni pomicole şi să implic staţiunea Voineşti în programul de recon-versie a plantaţiilor pomicole din judeţ, alături de Camera Agricolă, Direcţia Agricolă şi APDRP, care va derula fondurile în proiect”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Lucrări pentru apărare de mal şi alimentare cu apă, la Pucheni

Preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, a vizitat, săptămâna trecută, împreună cu senatorul PSD, Leonardo Badea, şantierul de lucrări din infrastructura din comuna dâm-boviţeană Pucheni. În localitatea Pucheni există o zonă afectată de alunecările de teren, unde în prezent se derulează o lucrare de apărare de mal, în valoare de 29 miliarde […]