Pe raza judeţului Dâmboviţa, ample acţiuni de verificare a legalităţii operaţiunilor cu material lemnos

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, au efectuat controale, pe raza judeţului Dâmboviţa, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu material lemnos.
Astfel, în urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 51 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 54.190 de lei, dintre care o sancţiune contravenţională a fost pentru nerespectarea O.U.G 28/1999 şi alte 9 sancţiuni pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

De asemenea, au fost confiscaţi 67,00 m3 de material lemnos, cât şi contravaloarea a 74,66 m3 de material lemnos, respectiv 40.685 de lei.
Totodată, poliţiştii au controlat 7 societăţi comerciale, 52 de autovehicule şi au constat 2 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
La activităţi au participat şi efective de la Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul Criminalistic şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Acţiune de informare a cetăţenilor pentru prevenirea furturilor şi înşelăciunilor

Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu efective ale Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Dâmboviţa, au organizat o activitate de informare a persoanelor care se deplasează cu trenul, pe ruta Târgovişte-Titu, în scopul conştientizării şi prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului.În cadrul acţiunii, călătorii au fost informaţi […]