PATRU MEDALII PENTRU PUGILISTELE DE LA CS TÂRGOVIŞTE

Mihai ROŞOIU

Secţia de box a Clubului Sportiv Târgovişte şi-a adăugat patru medalii în palmares după ce toate cele patru sportive care au reprezentat clubul la Campionatul Naţional de box feminin pentru junioare, cadete, tineret şi senioare au urcat pe podium. În urma unor evoluţii pe măsură, două dintre sportivele pregătite de Gheorghe Stan şi Alexandru Stan au devenit vicecampioane naţionale la junioare. Este vorba de Gabriela Sorina Fanache, la categoria 41,5 kilograme şi Ana Nae, la categoria 72 de kilograme. În schimb, cadetele Ştefania Bănică (cat. 56 kilograme) şi Elena Stoica (62 kilograme) au intrat în posesia bronzului.
„A fost un examen important pentru fetele noastre acest Campionat Naţional, organizat în condiţii speciale din cauza pandemiei de coronavirus. Toate cele patru pugiliste au dat în ring tot ce au avut mai bun. E o satisfacţie foarte mare pentru mine şi echipa noastră că am reuşit să avem patru sportive pe podiumul de premiere”, ne-a declarat Gheorghe Stan.
Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de box feminin pentru cadete, junioare, tineret şi senioare a fostă găzduită de Sala „Olimpia”, din Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

FLACĂRA PIERDE DERBY-UL CU PUCIOATA ŞI TERMINĂ ÎN GENUNCHI PRIMA PARTE A CAMPIONATULUI

Patru dintre serii îşi ştiu deja prima clasată la final de 2020, în timp ce în alte două serii e greu de crezut că actualii lideri mai pot fi detronaţi. În celelalte patru serii, lupta e încă deschisă, mai ales din cauza reprogramărilor.Încă dinainte de primul fluierul de start al […]