„PATIMĂ Şl VICIU, ARTĂ Şl FUM”

Ş.E.

fumatComplexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte găzduieşte, în perioada 20 iunie – 21 iulie 2013, expoziţia de fotografie „PATIMĂ ŞI VICIU, ARTĂ ŞI FUM”- o istorie a fumatului în România.
„Vizitatorii pot admira o panoplie fascinantă a obiectelor şi tabieturilor fumatului, cuprinse într-o expoziţie fotografică, o altfel de istorie a unui obicei controversat povestită prin intermediul imaginii”, a declarat Ovidiu Cîrstina, director CNM.
„Expoziţia aduce în faţa publicului fotografii ale singurului viciu care a declanşat o artă, putând fi admirate imagini ale reclamelor interbelice la ţigarete pentru femei, ciubuce ale boierilor, lungi de peste un metru, pipa lui Avram lancu sau a lui Constantin Brâncuşi, cosmetice pentru fumători din perioada interbelică, tabachere ale regilor României care fac deliciul privitorilor, fie ei fumători sau nefumători.
Din cadrul expoziţiei nu lipsesc fotografiile unor capete încoronate şi personalităţi ale culturii şi politicii româneşti neocolite de patima fumatului, toate acestea adunate de-a lungul mai multor ani de reprezentanţii Casei de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca şi ai Asociaţiei „Clujul de Altadată”, dar şi pitoreştile pachete de ţigarete din perioada comunistă.
Expoziţia foto „PATIMĂ Şl VICIU, ARTĂ Şl FUM” este un proiect care s-a bucurat în anii 2012-2013 de succes atât la public, cât şi la presă, prin participarea la evenimente culturale de prim rang, naţionale şi internaţionale: Festivalul Sighişoara Medievală, Mediaş Central European Film Festival, Zilele Culturii la Buşteni, Festivalul Toamna Băimăreană, Festivalul Cetăţi Medievale Sibiu, dar şi în expoziţii individuale (proiectul a fost solicitat datorită succesului de care s-a bucurat în trei locaţii din Cluj: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Facultatea de Şiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Galeria Piano Cazola), ultimele simeze pe care a fost expusă fiind în Muzeul Naţional Peleş din Sinaia şi Castelul Bran.
Organizatorii acestui eveniment sunt Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca, Asociaţia „Clujul de Altădată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CA SĂ FACĂ PERFORMANŢĂ. SCOATEŢI ''POLITICUL" DIN SPORT

Am sperat că, în ultimii ani, societatea românescă în ansamblul său dă semne de revigorare, de restructurare masivă, în sensul bun al cuvântului. Am sperat că politicul nu se va mai implica şi în sport, am sperat că fotbalul devine fenomen social, se va reclădi pe principii noi, pe respectarea […]