PĂŞUNATUL, CREŞTEREA ŞI DEŢINEREA ANIMALELOR, O PROBLEMĂ NAŢIONALĂ

Ziarul Dambovita

Unii cetăţeni ai judeţului se adresează cotidianul „Dâmboviţa”, considerând că este un drept al lor să abordeze diferite probleme de interes general. una dintre aceste persoane este şi domnul Dinu.
Datorită unor legi (acte normative) abuzive şi cu dedicaţie, milioane de gospodării din ţară nu mai au acces la islazurile comunale (foste patrimonii comunale). nemaiputând creşte animale.
De zeci de ani. reprezentanţi ai statului român au declarat că susţin, ajută, încurajează şi finanţează dezvoltarea creşterii animalelor. Pe bune?
Realitatea este cu totul alta. şi anume de distrugere a crescătorilor de animale în mod tradiţional. Iată de ce, şi cum stau lucrurile, de fapt. Mă numesc Dinu Constantin, sunt din comuna Ocniţa, locuiesc în Ocniţa şi sunt un crescător de ovine şi caprine, cu exploataţie de circa 10 ani. Am cumpărat de la un cioban în jur de 20 miele şi doi miei, efectiv crotali-at de dr. veterinar chiar în ziua în care au fost cumpăraţi mieii. După câţiva ani ni s-a dat în dar câteva capre, de la o rudă. După, în jur de un an, am mai cumpărat patru iede şi un ied. Animalele s-au înmulţit. In prezent deţin în jur de 150 de ovine şi în jur de 50 caprine. Datorită faptului că mi-au distrus urechile la oi şi le-au afectat vederea şi auzul, nu am mai fost de acord să le crotaliez. De ani de zile mă chinui să le păşunez. Au fost duse la alţi ciobani. Nu au fost corecţi. În anul 2018 am fost reclamat pentru păşunat, am fost amendat. Acum sunt din nou reclamat. Să păşunez oile şi caprele în pădurile Romsilva este interzis. Să păşunez oile şi caprele pe terenuri părăginite, neidentificate, neîngrijite, necultivate este interzis. Pe stadioane este interzis. Pe marginea drumurilor este interzis, pe asfalt este interzis. Pe islazuri este interzis, căci acum sunt concesionate în totalitate. Din câte cunosc mai sunt 2-3 hectare sub nişte stejari de la islazul Reşca, unde, din câte cunosc, acolo, mai vin oamenii la un grătar şi la iarbă verde. În prezent, autorităţile locale m-au ajutat şi şi-au dat acordul să pasc animalele pe islazul Reşca şi pe suprafeţele concesionate. Am fost şi eu de acord. Numai că intervin două probleme foarte dificile. Caprinele nu se hrănesc numai cu iarbă de pe islaz, hrana caprinelor sunt în principal frunze, frunzele nefiind în islaz să ajungă la ele. Caprele nu stau mult pe islaz şi pleacă în căutare de hrană. Ţinându-le forţat, ele zărărcesc şi le distrugi.

Pe de altă parte, nu poţi singur să te aţii la ele să nu plece după hrană, îţi mai trebuie oameni. Şi oile ţinându-le forţat numai pe o păşune sunt oropsite să nu se hrănească cu mâncare diversifi-cată._ Le distrugi şi pe ele cu timpul. În pădure, animalele găsesc următoarele surse de hrană: flori de primăvară, leurdă, bureţi comestibili, frunzărişi, specii de plante de pădure, frunze de vâsc, ghindă, mere pădureţe, alte fructe, altă specie de iarbă, etc… Pe terenurile abandonate, neîngrijite, neidentificate, necurăţate, necultivate, animalele găsesc tot felul de specii de plante şi arbuşti.
O altă problemă foarte dificilă este următoarea: ca să mă duc cu oile şi caprele pe islaz, trec cu ele pe lângă terenuri şi pădure, garduri nefiind. Animalele intră şi colo şi acolo pe zone interzise. Dumnzeul lor este şi Dumnzeul nostru.
În comuna Ocniţa, în ultimii ani, au fost probabil zeci sau chiar sute de incendii de vegetaţie pe terenuri şi pe marginea pădurilor. Animale nemaifiind ca înainte de 1989, vegetaţia a luat expansiune. Multă lume din Ocniţa este rea şi pune foc la vegetaţie sau au anumite interese. Incendiile de vegetaţie duc la poluări ale aerului, distrugerea unor specii de plante, animale sălbatice, păsări, insecte, albine, etc… , pagube, cheltuieli ale statului, tulburarea liniştii publice, etc… Diminuarea efectivelor de animale ale României este principala cauză a incendiilor de vegetaţie. Animalele hrănindu-se cu vegetaţie, aceasta nu mai are, an de an, expansiune, mai era consumată, diminuând incendiile de vegetaţie sau chiar eliminându-le. O măsură pentru combaterea poluării. Nu ştiu dacă înainte de anul 1989 erau incendii de vegetaţie. Eu nu ştiu nici un caz. Domiciliez pe lângă aceste terenuri care sunt expuse incendiilor de vegetaţie. Avem grijă de o gospodărie care este situată în interiorul acestor terenuri. Ca urmare, sunt, în pericol datorită acestor incendii de vegetaţie. Şi alte case de la periferia comunei Ocniţa au fost în pericol, datorită acestor incendii.
Proprietarii de terenuri au şi obligaţii, nu numai drepturi!
Comuna Ocniţa este o comună care a deţinut mii de animale înainte de anul 1989. În prezent, mai sunt probabil câteva sute. Ar trebui raportări exacte pe fiecare an. Dacă 1000 din cele circa 1600 de gospodării doresc în prezent să crească animale, ele nu pot pentru că nu au unde să le pască.

Drepturile cetăţenilor, a mii de persoane din comuna Ocniţa, de a avea acces la islaz, au fost furate prin legi (acte normative) abuzive şi cu dedicaţie. Ceea ce s-a petrecut şi pe plan naţional. O dovadă clară a distrugerii animalelor şi a crescătorilor de animale este dimunuarea lor, an de an.
Stat român, de ce caprele sălbatice au dreptul să mănânce şi în păduri şi pe terenuri şi caprele domestice, nu?
Stat român, de ce acum zeci de ani, când erau animale multe, aveau dreptul de a paşte şi în păduri (exclus plantaţii, rezervaţii, zone de cercetare) şi acum când sunt animale foarte puţine, nu au dreptul?
Stat român, de ce crescătorii de animale, în mod tradiţional trebuie să fie ameninţaţi, înjuraţi, certaţi, reclamaţi, amendaţi, şantajaţi, etc… , pituliţi, crispaţi, supăraţi, chinuiţi, batjocoriţi că ne paştem animalele în siguranţă, cu protecţie la lumina zilei?
Stat român, oare nu creşterea animalelor era o ocupaţie de bază şi de existenţă în istorie a poporului român?
Stat românc, de ce animalele noastre trebuiesc distruse, oare nu ele ne-au hrănit înaintaşii (străbunii) noştri?
Stat român, oare nu şi animalele au contribuit la apărarea ţării (caii) şi cu celelalte s-au plătit tributuri grele pentru a avea linişte şi pace în ţară?
Stat român, nu mai ai suflet, îndurare şi milă?
O altă ptoblemă grea cu care se confrntă crescătorii de animale, este un Ordin al Ministerului Sănătăţii care, practic îngrădeşte dezvoltarea zootehniei. Un Ordin dubios? Iată idei-ile, argumentele şi concepţiile mele împotriva acestui Ordin: 1) Animalele la care se referă Ordinul sunt animale domestice. Ele prin natu

ra lor sunt făcute să vieţuiască împreună cu oamenii, printre noi, cu noi. Nu le poţi alunga.
2) Dacă animalele ar crea probleme de sănătate oamenilor, atunci Ministerul Sănătăţii să ne oprească pe toţi crescătorii de animale şi pe persoanele care locuiesc în gospodăriile acestora să nu mai avem contact cu ele. Eventual, să le nimicim sau să le exter-nalizăm şi să ne lipsim de ele.
3) În principal, în mediul rural, trăiesc animalele. Dacă cineva nu suportă mirosurile lor, să se mute ei în mediul urban. Au şi ele dreptul la viaţă şi în mijlocul oamenilor pentru că sunt domestice. Mi se pare straniu şi dubios faptul că mănânci brânză, lapte, carne, etc., diverse produse obţinute de la animale şi nu le suporţi şi nu le accepţi mirosul. Este ca şi cum un copil ar vrea să sugă la mama sa, dar nu o suportă şi/sau nu-i mai place mirosul mamei sale şi o alungă. Copilul va muri pentru că nu mai ajunge să sugă.
4) Însuşi Mântuitorul Lumii, Domnul lisus Hristos, prunc fiind, a fost culcat, înfăşat în ieslea animalelor domestice. Dacă ar fi dăunat sănătăţii, nu ar fi îngăduit Domnul Dumnzeu acest lucru.
5) Cei mai mulţi cetăţeni ai României şi-au construit grajduri şi adăposturi pentru animale înainte de apariţia Ordinului M.S. Cum să facă ei acum? Să-şi construiască alte grajduri, alte adăposturi, să cumpere alt pământ, să-şi facă altă casă, să se mute din sat la periferia satului. Aproape că toţi nu mai pot. Mai repede preferă să nu mai ţină animale.
6) Dacă multe animale deţinute într-o gospodărie dăunează sănătăţii, logic şi mai puţine animale deţinute dăunează sănătăţii. Şi pe acesată logică O.M.S. nu este bun.
7) Numai fermele mari care nu folosesc hrană bio pentru animale să fie la distanţă.

8) La crescătorii de animale, în mod tradiţional şi care folosesc numai hrană bio pentru animale, un singur lucru să li se ceară: să fie curăţenie în adăposturi şi/sau în grajduri (să nu se depoziteze cantităţi mai de gunoi în gospodărie).
9) O.M.S., alungându-te din sat, la marginea satului, poate nu ai apă şi curent. Cum te descurci? La periferia satului eşti foarte expus hoţilor.
10) O.M.S. nu are caracter de lege. Este un ordin emis de o singură persoană, care probabil, nu a fost nici medic, nici crescător de animale şi nici un creştin adevărat.
În concluzie:să deţin oi şi capre sau să nu deţin? Întrebare foarte dificilă, stat nou român! Dacă răspunzi, să nu deţin animale, atunci şi statul actual (nou) doreşti distrugerea creşterii animalelor în mod tradiţional şi pe crescătorii acestora. Dacă răspunzi să deţin animale, atunci trebuie să mă ajuţi să deţin în continuare animale. Cum? Simplu: să emiţi acte normative ca păşunatul să fie permis în păduri (excepţii în plantaţiile cu puieţi, rezervaţii naturale, zone de cercetare etc.), pe terenurile părăginite, neidentificate, neîngrijite, necurăţate şi să anulezi O.M.S. emis.
Ar mai fi o variantă stat nou românesc: să recunoşti abuzurile, nedreptăţile, greşelile vechiului stat românesc şi/sau o posibilă conspiraţie şi să mă despăgubeşti cu banii cuveniţi din investiţia mea în certificate de proprietate. Astfel aş încerca, dacă s-ar putea, cumpărând pădure şi terenuri de la cei care, cei care mulţi au fost împroprietăriţi pe baza unor hârtii la xerox, putând paşte oile şi caprele. Data : 09 iunie 2020 Semnătura: Dinu Constantin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

OŢELINOX S.A. Târgovişte, Şoseaua Găeşti nr. 16 scoate la vânzări, prin licitaţie deschisă cu strigare, în data de 01.07.2020, ora 10:00, la sediul societăţii, următoarele autoturisme: