Parlamentarii Pro România nu au votat Legea privind încuviinţarea stării de alertă

Date:

Proiectul Legii de încuviinţare a stării de alertă nu a fost votat de parlamentarii Pro România, decizie argumentată de senatorul Adrian Ţuţuianu în primul rând prin lipsa de transparenţă şi abuzurile de care este acuzat guvernul liberal.
A spus vicepreşedintele Pro România că, vinerea trecută, „în modul caracteristic, netransparent, Guvernul Orban a adoptat două ordonanţe, noaptea, ca hoţii”, prin care au fost modificate prevederi legale în vigoare. Au urmat şi alte hotărâri de guvern şi hotărâri ale Comitetului Naţional pentru Starea de Alertă care modifică prevederi legale adoptate de Parlament.
Motivul principal pentru care Pro România nu votează astăzi legea este că „guvernul PNL şi preşedintele Klaus lohannis continuă politica de restrângere a unor drepturi constituţionale.” Spune senatorul Adrian Ţuţuianu că se continuă şi în starea de alertă politica de restrângere a dreptului la libera iniţiativă, cu trimitere directă la situaţia gravă din domeniile HORECA ori transporturi. Alte acuzaţii au fost de sfidare a Parlamentului şi de continuare a abuzurilor care constau „în numiri în funcţii şi angajări fără concurs. PNL continuă astfel politica de cadre a PS Dragnea-Dăncilă”. Nu în ultimul rând continuă încălcarea drepturilor salariaţilor, prin posibilitatea modificării unilateral a contractelor de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...