Published On: mie, apr. 3rd, 2013

Parcuri şi parcuri…

nichiduta.ro

parcAm trecut, de curând, prin două comune dâmboviţene care se pot mândri cu parcuri cu arbori seculari, nu cu spaţii verzi amenajate anii trecuţi, pentru conformarea la unele directive europene privind îmbunătăţirea calităţii mediului. Este vorba despre Bucşani şi Văcăreşti şi diferenţa este cu mult peste cei 10-15 km care despart respectivele localităţi. Diferenţe uluitoare între Parcul Dalles, proprietate a Primăriei Bucşani, şi Parcul Văcăreşti, proprietate a Academiei Române. Alei bine pavate şerpuiesc printre plopii albi, teii, platanii, ulmii şi arborii din alte specii, iar statuia lui Jean Dalles arată parcă şi mai bine între cei cinci stejari impunători. Sunt montate bănci şi amenajate spaţii de joacă, totul spre mulţumirea localnicilor şi cinstirea memoriei unei familii care a făcut atâta bine bucşenenilor. Parcul a fost reabilitat printr-un program finanţat cu bani europeni, prin grija unui primar gospodar. Un primar gospodar este şi în cealaltă comună, există şi preocupare, dar şi o diferenţă de fond: Parcul Văcăreştilor aparţine Academiei Române şi nu se mişcă o surcică fără fel de fel de aprobări. Ba primarul Romică Stoica ne-a povestit şi câtă vânzoleală a fost şi cât a avut de alergat şi dat cu subsemnatul, pentru îndepărtarea a doi arbori doborâţi de vânt.
La ce o fi făcând parcul cu pricina trebuinţă Academiei, asta n-o mai ştim. Sigur este că, cel puţin deocamdată, nimeni nu poate face nimic să îndrepte lucrurile.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro