Panama: prosperitate şi corupţie

Date:

panamaLa ora actuală, Panama este considerat statul cel mai bogat din zona Americii Centrale şi de Sud. Ca o recunoaştere a extraordinarei sale dezvoltări economice, Panama a găzduit, în data de 10 şi 11 aprilie, întâlnirea la nivel înalt a tuturor reprezentanţilor statelor de pe întreg continentul american. La prima vedere, totul este extraordinar de frumos în Panama, dar, în realitate, acest stat are la baza prosperităţii sale faptul că este un paradis fiscal care se bazează pe existenţa a tot felul de fundaţii, majoritatea dintre ele ridicând multe semne de întrebare sub aspect fiscal. Oficial, nu se suflă un cuvânt despe acest aspect, însă toată lumea ştie că prosperitatea statului panamez se bazează numai pe speculaţii financiare, corupţie şi spălare de bani.
Poziţia geografică nu avantajează absolut cu nimic statul panamez, exceptând existenţa faimosului canal care face trecerea între oceanele Atlantic şi Pacific. Adevărul este că statul panamez este un loc de trecere între America de Sud şi cea de Nord. în Panama se întâlnesc americani, canadieni, venezue-leni, columbieni şi, desigur, localnici care prin statutul lor social exprimă cele mai frapante contraste dintre bogăţia exorbitantă şi sărăcia lucie. Un lucru frapează astăzi pe cel care călătoreşte în interes de afaceri sau ca simplu turist: majoritatea panamezilor dar şi a străinilor nu depăşeşte vârsta de 30 de ani. Că sunt localnici sau veniţi din alte state americane, cei mai mulţi lucrează în cabinete de avocatură sau sunt administratori ai tot felul de fonduri a căror firmă mamă se află în Miami. Simbolul prosperităţii panameze este turnul ridicat de către miliardarul american Donald Trump. Construcţia are 66 de etaje, este un gigant din sticlă şi oţel de 284 de metri, având forma unei pânze de corabie, fiind în mod intenţionat pus în mijlocul capitalei, Ciudad de Panama. Oraşul a devenit celebru şi datorită faptului că în timpul faimoasei întâlniri dintre toţi şefii de state din America preşedintele american Barack Obama şi liderul cubanez Raul Castro, pentru prima dată după peste 50 de ani, în mod simbolic şi-au dat mâna. Dar, în afara celor doi preşedinţi de stat, o altă persoană foarte cunoscută în capitala statului Panama este Miguel Antonio Bernal, profesor de drept şi una dintre cele mai importante personalităţi politice locale. Acest bărbat în vârstă de 60 de ani este foarte celebru pe cele două continente americane datorită faptului că a fost unul dintre marii opozanţi ai dictatorului panamez Manuel Noriega şi al fostului preşedinte corupt Ricardo Martinelli, acesta din urmă conducând destinele ţării până în anul 2014. Miguel Antonio Bernal recunoaşte că succesul economic al statului Panama nu poate fi contestat. Cu toate acestea, el atrage atenţia că toată această creştere economică nu a fost decât spre folosul elitelor, că la baza ei se află speculaţia financiară, mai ales în domeniul imobiliar. Miguel Antonio Bernal a fost singurul panamez care a profitat de libertatea de exprimare, dar a plătit scump pentru acest lucru, fiind suspendat în cadrul Universităţii din Panama, acuzat de corupţie. Faptul că a fost dat afară din cadrul universităţii a provocat o reacţie foarte vie din partea populaţiei, iar presa i-a lua apăratea cu o serie de articole ce analizau tentativele guvernului de a îngrădi libertatea cuvântului. După ce scandalul sa terminat, Miguel Antonio Bernal a fost reprimit în cadrul universităţii din Panama, un motiv în plus pentru a continua să denunţe unul din aspectele pe care toată lumea îl ocoleşte: prosperitatea economică a statului Panama are, în realitate, corupţia şi spălarea de bani. După cum explică neîncetat Bernal, prosperitatea panameză este artificială, motiv pentru care trebuie considerată periculoasă deoarece, sub aspect economic şi financiar, aceasta se poate prăbuşi oricând cu consecinţe dramatice pentru majoritatea populaţiei. Că această creştere economică este artificială o dovedeşte chiar realitatea socială a capitalei. Unele străzi arată de parcă ai fi în Elveţia, altele, de parcă ai fi în Haiti. Practic, Panama este un stat al contrastelor. în prezent ca semn al înfloririi speculaţiei imobiliare, în Panama sunt în construcţie, în acelaşi timp, 150 de clădiri, toate imense. După cum a explicat Bernal dzvoltarea domeniului imobiliar este de fapt un paravan folosit de către narcotraficanţii din Columbia, Nicaragua şi din alte state ale lumii unde activează mafia drogurilor. Domeniul imobiliar este o maşină ideală de spălat bani. Ca dovadă că aceste construcţii au fost folosite pentru spălat de bani este faptul că peste jumătate dintre ele, construite în ultimii 5 ani, nici până la ora actuală nu sunt ocupate. Capitala panameză este plină de directori fictivi, de manageri paravan. Acest sistem permite vehicularea unor imense sume de bani, fapt care a fost criticat de către Grupul celor 20, organizaţia ce întruneşte primele 20 de state cele mai puternice din lume sub aspect economic. Acest sistem ce maschează perfect scugerea banilor negri a fost criticat şi de către Organizaţia Cooperării şi Dezvoltării Economice (OCDE). Partea proastă este că foarte mulţi panamezi, pentru a scăpa de sărăcie, în prima fază şi-au închiriat locuinţele transformându-le în birouri pentru firme fictive. Scandalurile financiare au scos în evidenţă şi faptul că multe firme fantomă din Panama erau în realitate paravane ce mascau activităţile financiare destinate sprijinirii organizaţiei teroriste Al-Qaida. Aşa cum recunosc majoritatea politicienilor panamezi ţara lor are marele dezavantaj că se află între Columbia şi Statele Unite, primul stat menţionat fiind un mare producător de narcotice, iar cel de-al doilea cel mai mare consumator mondial de droguri. Actualul preşedinte, Juan Carlos Varela a promis că va face tot posibilul pentru a pune capăt corupţiei şi marii inechităţi sociale. Cu toate acestea, panamezul de rând se îndoieşte că va reuşi să facă ceva deoarece Varela este nu doar preşedintele statului dar şi unul dintre puţinii politicieni care este văzut cu ochi buni de către mediile de afaceri panameze, ştiut fiind că marile averi au la bază marea corupţie. Cu toate acestea panamezul de rând încă speră că se va schimba ceva în bine. Deocamdată, singurele lucrări care promit că vor contribui la dezvoltarea statului sunt cele de reabilitare a canalului. Indiferent de natura speranţelor pe care şi le pun în actualul preşedinte şi cei bogaţi şi cei săraci, adevărul care nu poate fi ocolit este unul singur: Motoarele economiei panameze funcţionează din plin, bazându-se, din păcate, doar pe speculaţie, corupţie şi spălare de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

CNI va construi o bază sportivă lângă Complexul de Natație

În urma finalizării procedurilor de achiziții publice, în scurt...

28 de elevi jandarmi în stagiul de practică la Jandarmeria Dâmboviţa

28 de elevi din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri...