Păgubiţii pot cere autorităţilor locale daune pentru autovehiculele avariate de obiecte aflate pe domeniul public

Pentru că tot suntem la începutul sezonului furtunilor, este bine ca proprietarii de autoturisme să ştie că, inclusiv în situaţia în care nu deţin poliţe CASCO, pot primi bani pentru reparaţia stricăciunilor produse de intemperii. Proprietarii de maşini ce au fost avariate de obiecte aflate pe domeniul public şi în administrarea autorităţilor, pot cere acestora plata unor sume ce pot fi folosite pentru repararea vehiculelor. Astfel, chiar dacă nu au o asigurare CASCO, cei ce-şi găsesc maşina avariată de căderea unui copac, de exemplu, pot cere autorităţilor locale, în instanţă, plata unor despăgubiri. Atât asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), cât şi asigurarea CASCO acoperă riscuri la care se expun conducătorii auto şi maşinile lor sau ale altora, din cauza lor. Asigurarea RCA este obligatorie pentru şoferi, în timp ce asigurarea CASCO este opţională. Apoi, poliţa RCA acoperă daunele produse altora, iar cea CASCO acoperă daunele produse maşinii deţinătorului, indiferent de cine le provoacă, în condiţiile în care a plătit pentru acoperirea anumitor riscuri. Aşadar, cei ce au o asigurare suplimentară CASCO şi îşi găsesc maşina avariată pe domeniul public, indiferent de cauză, rezolvă situaţia relativ uşor şi rapid: se adresează asigurătorului la care are încheiată această asigurare. Ceilalţi nu au însă la îndemână decât calea Instanţei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"Paşaportul COVID" prinde contur

Comisia de Afaceri Juridice a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a anunţat condiţiile prealabile pentru folosirea „paşaportului Covid”.Utilizarea acestui „paşaport Covid”, care ar însemna ridicarea parţială a restricţiilor legate de COVID-19 pentru deţinătorii documentului, „depinde de certitudini bine stabilite pe subiectul riscurilor medicale implicate”, au subliniat membri comisiei într-un […]