F.C. Municipal Târgovişte N-ARE ATACANT DE CAREU

A.l.

Uitându-ne pe actualul lot al Municipalului, constatăm că n-au fost acoperite posturile considerate ca fiind deficitare, atacant de gura porţii şi mijlocaş ofensiv (volante). în disputa cu Metaloglobus Bucureşti, aceste posturi n-au fost acoperite. în atac, în prima repriză, au evoluat Enescu (ceva mai retras) şi Grigore, iar în cea […]

Impozitul forfetar va fi aplicat printr-un program pilot

Ş.E.

Impozitul forfetar este în atenţia Ministerului Economiei, care are în vedere implementarea lui începând cu luna aprilie şi până în luna decembrie 2013, printr-un program pilot. Va fi aplicat pentru hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele şi baruri. Se pare că această măsură vine în urma presiunii exercitate de mediul de afaceri, […]

IMPOZITAREA TRANZACŢIILOR FINANCIARE

Taxa europeană pe tranzacţiile financiare se va aplica în Austria, Belgia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania. Aceste 11 state membre ale Uniunii Europene urmează să introducă o nouă taxă pe tranzacţiile financiare. La cererea lor, Comisia pregăteşte o abordare comună privind colectarea acestei taxe. Taxa […]

Poluare cu petrol pe pârâul Cobia

Dintr-o conductă de pompare avariată, circa 150 litri de ţiţei s-au scurs în pârâul Cobia, fiind generate pelicule de petrol pe o lungime de aproximativ 3.000 de metri. S-a stabilit că avaria a fost generată de coroziune şi că au mai fost afectate suprafeţe mici de sol în proximitatea conductei […]

Uşoară creştere economică

Din primele estimări rezultă că produsul intern brut a avut o uşoară creştere în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2012. Per ansamblul anului trecut, PIB-ul a fost mai mare cu 0,2% comparativ cu 2011, creşterea fiind sub media europeană. Pentru ultima parte a anului în schimb, creşterea de […]

ROMÂNIA, CITEŞTE-MĂ!

Federaţia Editorilor şi Difuzorilor de Carte din România (FEDCR) organizează, pentru elevii claselor a IV-a, concursul „România, citeşte-mă!”. Fiecare clasă îşi desemnează o echipă reprezentativă formată din 3/5 membri după ce elevii au parcurs bibliografia şi au răspuns la un set de 30 de întrebări grilă cu o singură variantă […]

SE IMPUNE UN CONTROL RIGUROS AL VIEŢII DE AZI

Este îmbucurător să constaţi că mulţi creştini au început, azi, să experimenteze prin comportament, vorbe, fapte şi atitudini ceea ce ştiu şi pot face pentru înnobilarea şi sporirea avuţiei lor lăuntrice. Sub semnul iubirii şi al ajutorului divin, numeroşi creştini se află sub un control mai riguros al forului lor […]

BUCURAŢI-VĂ DE BASCHET! Sparta &K MR Vidnoje – CS Municipal Târgovişte. Astăzi, ora 16.00, Vidnoje Sports Centre

Mihai ROŞOIU

Municipal Târgovişte trăieşte cel mai important moment al istoriei baschetului românesc de club. Calificarea în play-off-ul Euroligii feminine reprezintă o performanţă greu de egalat de vreo altă formaţie din Divizia A, iar duelul cu Spartak este bonusul pentru orice iubitor al sportului din ţara noastră. Primul duel dintre cea mai […]

„SPECTACOLUL” CONTINUĂ Handbaliştii Universităţii Valahia au fost „desfiinţaţi” de HC Buzău

Mihai ROŞOIU

Rezultatele jenante ale echipei de handbal masculin a Universităţii Valahia continuă şi în 2013. Elevii lui Aurel Iancu nu ratează nicio ocazie în a se face de băşcălie, ultimul rezultat de „răsunet” al dâmboviţenilor fiind înregistrat la finele săptămânii trecute, în deplasarea de la Buzău. Studenţii Valahiei au reuşit „performanţa” […]

Meci amical Viitorul Caragiale – Flacăra Moreni 0-8 (0-4)

A.l.

Atacanţii au ripostat cu furie Au marcat: Vlădescu, Grozea 2, Iliescu 2, A. Negrea, B. Negrea, Huţuşoru. Meciul s-a disputat la Caragiale. Flacăra: Păsărică – Banu, V. Petre, Ciornovschi, A. Pârvu – Tronaru (40 – Aliuş), Preda, Iliescu, B. Constantinescu (35 – B. Negrea) -Vlădescu, Grozea. Au mai jucat: Movilă […]

S.O.S. PENTRU F.C.M. TÂRGOVIŞTE CEL MAI DIFICIL RETUR

S.A.

De peste 12 ani de când sunt delegatul echipei F.C.M. TÂRGOVI~TE, atât în divizia B sau C, nu am avut un retur de campionat care se anunţă atât de disputat, dată fiind situaţia critică existentă acum în fotbalul naţional, dar mai ales în Liga a 2-a şi a 3-a. Ştim […]

F.C. Municipal Târgoviste Se confruntă cu C.S. Afumaţi

A.l.

După ce a pierdut, cu 4-1, disputa cu Metaloglobus Bucureşti (locul 3 în C2), F.C. Municipal Târgovişte se va confrunta, astăzi, cu C.S. Afumaţi (locul 5 în C3). Meciul va avea loc pe terenul sintetic al Complexului Sportiv Ion Ţiriac (fost Granitul), începând cu ora 11:00. Formaţia din judeţul Ilfov […]

F.C. Municipal Târgovişte CINCI MINUTE DE COŞMAR

A.l.

În confruntarea cu Metaloglobus Bucureşti (locul 3, în C2) de pe sinteticul din Complexul Sportiv Ion Ţiriac, F.C. Municipal Târgovişte a Căzut pradă propriilor ei greşeli. în perioada dintre minutele 32 şi 37, echipa târgovişteană a primit trei goluri (Stângă – 32 şi 37, Raicu) din trei greşeli naive comise […]

Vânzător ambulant de ceasuri

Un bărbat care comercializa ilicit ceasuri a fost depistat de jandarmii dâmboviţeni în apropierea unui complex comercial din municipiul Târgovişte. O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a depistat în zona unui complex comercial din municipiul Târgovişte o persoană care […]

Punct final în scandalul cărnii de cal

Se pare că ne apropiem de finalul scandalului cărnii de cal. Conform anchetei realizate de Guvernul de la Paris, firma franceză Spanghero se afla la originea etichetării greşite a cărnii de cal. Inspectori sanitar-veterinari vor efectua percheziţii în depozitele companiei, iar autorizaţia de funcţionare ar putea fi retrasă definitiv, a […]