Published On: mar, Iul 18th, 2017

Oraşul Fieni în sărbătoare

Oraşul Fieni a îmbrăcat straie de sărbătoare, cu prilejul împlinirii a 485 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Cu această ocazie, pe data de 16 iulie 2017, administraţia publică locală alături de alte entităţi culturale şi artistice, a organizat o serie de evenimente.
Ziua de duminică a debutat cu şedinţa solemnă a Consiliului Local Fieni ce a avut loc la Centrul de Cultură Mihail Lupescu. În deschiderea s-a intonat imnul României. După cum era şi normal, edilul Iulian Tătulescu a făcut o scurtă prezentare a oraşului. Nu au lipsit alocuţiunile invitaţilor.
Preşedintele CJ, Alexandru Oprea le-a adresat locuitorilor oraşului Fieni un gând bun şi i-a asigurat de tot sprijinul.
Şi deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan a avut un mesaj pentru locuitorii oraşului Fieni.
Nu au lipsit momentele pline de emoţie şi bucurie. Edilul Iulian Tătulescu, viceprimarul Gheorghe Secăreanu şi secretarul oraşului au premiat elevii cu rezultate deosebite în anul şcolar 2016-2017. Au fost peste 30 de elevi care au primit diplome şi premii în bani.
Totodată au fost sărbătorite şi 17 cupluri din Fieni care au împlinit 50 ani de la căsătorie. Cele 17 cupluri au primit diplome, prenii în bani, în valoare de 200 de lei pentru fiecare cuplu, flori iar la final au ciocnit o cupă de şampanie şi au mâncat o felie de tort. S-au acordat trei titluri de cetăţean de onoare al oraşului Fieni. Nu în ultimul rând a fost sărbătorit şi cel mai vârstnic cetăţean.
Au fost comemoraţi şi eroii oraşului Fieni. La Biserica din centrul oraşului Fieni s-a ţinut o slujbă de comemorare a eroilor din Fieni, dar s-au depus şi coroane de flori la Monumentul Eroilor din Fieni.
Au mai fost prezenţi: vicepreşedinţii Claudia Gilia şi Alin Manole, doamnele deputat Carmen Holban şi Oana Vlăducă, fostul deputat Gheorghe Ana, consilierii locali din Fieni, primarii din localităţile învecinate şi alţi invitaţi. Manifestările vor continua şi după-amiază în Parcul central din Fieni.
Concerte şi voie bună la ziua oraşului Feni
În Parcul central din oraşul Fieni, cu mic, cu mare, toţi locuitorii au sărbătorit ziua oraşului, 485 de ani de atestare documentară. Cântecul şi voia bună au creat o atmosferă de neuitat. Primarul Iulian Tătules-cu, viceprimarul Gheorghe Secăreanu, consilierii locali au fost în mijlocul comunităţii. Programul artistic a fost deschis de interpreta de muzică populară Daniela Voiculescu.
A avut loc şi un moment dedicat iubitorilor sportului rege, fotbalul. Autorităţile din oraşul Fieni i-au premiat şi pe câştigătorii Campionatului de fotbal orăşenesc, cu diplome, trofee şi premii în bani. În campionat au fost înscrise opt echipe însă câştigătoare au fost primele patru clasate în urma meciurilor disputate.
Locul IV – echipa ARSENAL – premiul în valoare de 200 de lei
Locul III – echipa PUZZLE – premiul în valoare de 300 de lei
Locul II – echipa FC CU DETOATE – premiul în valoare de 400 de lei
Locul I – echipa HOINARII – premiul în valoare de 500 de lei
Atmosfera de petrecere a fost întreţinută de trupa Haiducii. Locuitorii oraşului Fieni au avut ocazia să asculte şi pe interpretele de muzică populară Violeta Visarion şi Cristina Turcu Preda. Ziua oraşului Fieni s-a încheiat cu un recital extraordinar susţinut de Paula Seling şi Ovi şi un superb foc de artificii.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>