Published On: mie, apr. 3rd, 2013

Orăşelul Copiilor TÂRGOVIŞTE ÎN MINIATURĂ

nichiduta.ro

copiiAsociaţia „Exploratori pentru viitor” şi Primăria Municipiului Târgovişte organizează joi, 4 aprilie, în Parcul Chindia (zona Ruine), între orele 10:00 – 17:00, un mini-orăşel pentru copii, în care cei mici vor avea parte de numeroase concursuri, jocuri recreative şi exerciţii pentru stimularea creativităţii. Accesul în mini-orăşel se va face pe baza unui paşaport primit la intrare, urmând ca, în urma activităţilor desfăşurate, aceştia să acumuleze puncte.
În grupe sau individual, copiii vor trece pe la toate instituţiile prezente, acestea având amenajat un mic sediu local, iar la finalul activităţilor, primarul orăşelului le va înmâna diploma de onoare şi premii.
La eveniment au confirmat participarea echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei, Serviciului de Ambulanţă şi Pompierilor, Biblioteca Judeţeană, care vor veni pregătiţi să demonstreze, cu echipamentele specifice din dotare, modalităţile în care se implică pentru binele locuitorilor oraşului.
La finalul activităţilor, cu acordul părinţilor, copiii care doresc se pot înscrie în Clubul de Exploratori. Întâlnirile se vor desfăşura după un program stabilit împreună cu participanţii înscrişi, întregul program fiind structurat pe activităţi practice şi de ieşire în natură. Programa educaţională a proiectului include studiul naturii, îndemânări, proiecte în slujba comunităţii locale, dar şi noţiuni moral-spirituale şi de prim-ajutor, realizate integral cu sprijinul unor persoane calificate în domeniul respectiv.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro