Published On: vin, mart. 23rd, 2018

Ora de vară 2018 -sâmbătă spre duminică dăm ceasurile înainte cu o oră

nichiduta.ro

În noaptea de sâmbătă spre duminică (24/25 martie), România trece la ora oficială de vară. Astfel în noaptea de 24 martie spre 25 martie, ceasurile se vor da cu o oră înainte, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00. Duminică, 26 martie, va fi cea mai scurtă zi din anul 2018, având practic 23 de ore. În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore, până pe 28 octombrie, când vom reveni la ora de iarnă.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui şi de reducerea folosirii luminii artificiale. În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar din 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările UE. Trecerea la ora de vară ne poate afecta, dar nu pe termen lung, în cazul tinerilor şi oamenilor sănătoşi. În schimb, persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări.
Parlamentul European nu elimină ora de vară şi ora de iarnă
Parlamentul European nu elimină ora de vară, deşi a votat, la data de 7 februarie, în favoarea introducerii aceluiaşi timp pe tot parcursului anului. Urmează ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind trecerea la ora de vară şi la cea de iarnă şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei. Parlamentarii eruopeni au susţinut că vor solicita Comisiei Europeane -care în trecut s-a opus acestei schimbări – să implementeze decizia. În România, o iniţiativă similar a fost votată la Senat, nu şi la Camera Deputaţilor.
ORA DE VARĂ 2018: Cum ne afectează
Schimbarea orei, fie ea de vară sau de iarnă, are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului şi sănătăţii populaţiei care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic şi odată cu el pot surveni şidereglări hormonale, mai ales în ceea ce priveşte melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului. Mai mult, studiile arată că în perioada imediat următoare trecerii la ora de vară au loc mai multe accidente rutiere decât în mod normal. Asta tocmai pentru că această schimbare favorizează apariţia oboselii şi a lipsei de atenţie în cazul multor persoane.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro