OPERAȚIUNEA CONVERSUS

0 0

Poliția Română a condus o operațiune la nivel european, pentru prevenirea și combaterea traficului cu arme, în special a celor de alarmare și semnalizare, care se pot modifica în arme letale. În țările participante, au fost indisponibilizate 1.534 de arme deținute ilegal.

Operațiunea s-a desfășurat pe parcursul anului 2021 și la începutul anului 2022, fiind concretizată prin acțiunea conjugată realizată în perioada 13 – 17 decembrie 2021, sub coordonarea EUROPOL, în colaborare cu EUROJUST și Comisia Europeană.

Activitățile au vizat scoaterea din circuitul ilegal a armelor neletale, care se pot modifica în arme letale, precum și combaterea traficului ilicit cu acestea.

La nivel european, operațiunea a condus la indisponibilizarea a 1.534 de arme letale și neletale, deținute ilegal, ca urmare a punerii în aplicare a peste 260 de mandate de percheziție domiciliară.

Au mai fost indisponibilizate 17.464 de bucăți de cartușe, de diferite calibre, precum și 6.550 de kilograme de articole pirotehnice, toate deținute ilegal.

În România, polițiștii structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase au pus în executare 108 mandate de percheziție domiciliară, fiind indisponibilizate 273 de arme neletale, supuse autorizării, dintre care 131 de pistoale cu gaze, având destinația autoapărare și 142 de arme cu aer comprimat, destinate tirului sportiv (una modificată artizanal în armă letală), 10 arme letale, 12.822 de cartușe de diferite calibre și 6.550 de kilograme de articole pirotehnice, toate deținute ilegal.

Armele neletale, precum pistoalele care folosesc cartușe cu gaze, convertite în arme letale, reprezintă una dintre categoriile cele mai frecvent întâlnite în cauzele instrumentate.

Acestea au fost importate în Uniunea Europeană și procurate legal, la costuri reduse, de la comercianți autorizați din țări cu un regim de autorizare mai relaxat, înainte de a fi deturnate în circuitul ilegal, prin traficarea în alte state, unde au un regim restricționat, fiind supuse autorizării.

Acțiunea conjugată, desfășurată în perioada 13 – 17 decembrie, a fost precedată de activități realizate în prima parte a anului 2021, care au vizat identificarea comercianților și a cumpărătorilor implicați în traficarea ilicită a acestui tip de arme.

Poliția Română, prin structura specializată, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu autorități de aplicare a legii din Bulgaria și Macedonia de Nord, a desfășurat activități investigative și de cercetare, constând în colectarea de date și informații referitoare la comercianți, diseminate ulterior către EUROPOL, în vederea analizării și identificării cumpărătorilor și a tranzacțiilor suspecte efectuate.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Au revenit atacurile cu link-uri malițioase care se propagă prin intermediul mesajelor pe rețelele social media.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra atacurilor cu link-uri maliţioase care se propagă prin mesaje pe reţelele social media, cu texte precum „Tu eşti în acest videoclip?“, „Seamănă cu tine” sau „Apari în acest video” şi face recomanVorbim despre o campanie de transmitere a unor astfel de mesaje-capcană […]