OmuIe, ai uitat că trebuie să fi veşnic?

Preot StefanescuPreot loan STEFĂNESCU_
A-ţi propune să scri o carte, azi, înseamnă să fie un act de curaj moral, intelectual şi fizic, fie o doză de nebunie.
Motivul este simplu: cine mai citeşte azi cărţi, mai ales religioase? Dintr-un conglomerat de maculatură, cu greu mai poţi ieşi la suprafaţă, spre a striga din toată fiinţa după ajutor. Nu neapărat după propria scăpare, pentru a fi tu însuţi salvat. Ci să strigi: Nu vreau să mă înec în această lume, deşi în ea vreau să trăiesc, dar nu se mai poate! Mai este cineva care să mă audă, care să mă ajute să trăiesc, să nu dispar în oceanul de mizerie care ne înconjoară?
Şi, ori aceştept un răspuns, ori te apuci să scrii o carte. Să dai un mesaj disperat, ca o ultimă încercare de a te salva, măcar pe tine însuţi. Ori nu credeţi că am ajuns în vremuri în care doar autorul cărţii găseşte un rost prin ceea ce scrie?
îndrăznesc, cititorule cu permisiunea ta, să-ţi pun un mesaj în suflet. Este un mesaj adresat celor ce mai ştiu să citească cu sufletul. Avem suflete analfabete şi nu ne doare! Suntem inconştienţi sufleteşte şi nu ne pasă! Nu vreau doar să pun un diagnostic societăţii contemporane, şi vreau să dau căteva răspunsuri, pe care Dumnezeu le-a dăruit sufletului meu. De „tămăduitori”, de „învăţători” şi de „buni de gură” e plină lumea, şi totuşi lumea nu se schimbă, nu se vindecă rănile acestei lumi. De ce? Pentru că în întunericul acestei lumi „nu se mai vede Dumnezeu”.
Dacă socotiţi că această problemă nu vă interesează, atunci vă sfătuiesc să închideţi imediat această carte. E plină lumea de gunoaie şi nu doresc să înmulţesc deşeurile acestei lumi.
Scriu, simţind în acelaşi timp mila lui Hristos, dar şi durerea Lui mută în faţa trădării pe care nu o merită.
Aud mereu întrebarea: De ce Dumnezeu nu intervine, de ce nu face ceva ca să ne trezească? Ore nu îi pasă, sau a uitat de creaţia Lui? A devenit răul fără margini şi doar el mai există azi cu adevărat? Dar răbdarea şi mila lui Hristos mi-au dat singurul răspuns valabil care din păcate, nu mai are importanţă pentru noi: Dumnezeu iubeşte. Iubeşte şi criminalul care a ucis în serie, care terorizează o lume întreagă, mai puţin pe El. Iubeşte şi pe tânărul care se droghează sau bea până uită de el. Iubeşte şi aşteaptă răpun-sul nostru la iubirea Lui. Aceasta este unica Lui intervenţie în acestă lume absurdă în care trăim: absurdă pentru că este iubită de Dumnezeu şi nu îi pasă de asta. Dumnezeu nu mai primeşte nimic în schimbul iubirii Lui!
Omul zilelor noastre se teme de o suprapopulare a Terrei; dar când se va vorbi de o suprapopulare a Iadului? Când se va vorbi de asaltare a Raiului, a împărăţiei cerurilor? Nu că nu ar mai fi foc în iad, că şi diavolul a învăţat de la Dumnezeu să fie generos. De aceea, ar trebui să cântărim bine relaţia dintre cerere şi ofertă. Omul este însetat, doreşte până la extrem să fie fericit. Dar pentru cât timp? Drama zilelor noastre este că omul nu mai zâmbeşte în perspectivă, nu mai doreşte o fericire de lungă durată şi se mulţumeşte cu fericirea de tip „fast-food”. Mănâncă repede, gândeşte repede, iubeşte repede; este mereu grăbit, mereu pe fugă, încât şi fericirea este una scurtă, rapidă şi simplu de obţinut.
Dumnezeu însă nu se încadrează în limitele umane, în graba omului de a avea şi de a fi. Hristos este meticulos, toate le face ca la carte şi le duce până la capăt. Posteşte patruzeci de zile şi nopţi fără să mănânce şi să bea. Se roagă nopţi în şir fără să doarmă; doarme în corabia ce stă să se scufunde, ca şi cum nimic nu ar fi în neregulă; Primeşte palme şi scuipături pe care le aştepta-se, deşi nu le dorise; stă pe Cruce fără să Se coboare, deşi ar putea; stă în iad, deşi nu a greşit; iar acum iubeşte fără să fie iubit.
Aceasta este drama omului de azi. Graba de a trăi, dar de a nu fi veşnic. Graba de a fi fericit, dar nu veşnic. Omul a uitat că trebuie să fie veşnic. A uitat să mai moară demn, să fie veşnic în chip demn. Omul de azi e torturat de modul în care românul ştie azi să fie „cult” şi să se distreze cu manele şi filme, cu glume de prost gust. Mă doare incultura, inconştienţa şi nepăsarea în care am ajuns şi ne scăldăm. Mă lupt cu mine însumi să dispreţuiesc păcatul, nu şi pe păcătoşi!
Când ajungi să-ţi hrăneşti sufletul şi mintea cu gunoaie, devii şi tu un gunoi. Când te cobori în rândul prostiei demonice, uiţi să mai fi om. Nu credeam că o să trăiesc să văd cum oamenii se autode-vorează moral şi intelectual. Dintr-un popor de sfinţi, am ajuns un popor de infirmi moral, intelectual şi fizic. Ce e de făcut? Mai mult decât a sta să ne plângem situaţia noastră mult prea jalnică?
Nu căutaţi soluţii absolute, perfecte în ceea ce vă scriu Hristos este singura soluţie, singura rezolvare a nelămuririlor şi a durerilor noastre. Doar rugăciunea şi postul rezolvă căderile şi rănile noastre. Zdruncinat de ceea ce se întâmplă cu noi, încerc şi eu să dau o mână de ajutor celui ce este nesigur de veşnicia lui, celui ce a uitat sau nici nu a cunosctut mângâierea şi dragostea lui Dumnezeu. Ai grijă, cititorule, chiar dacă nu ne-am cunoscut niciodată, cu siguranţă ne vom întâlni la „Judecata de Apoi”. Nimeni nu va lipsi, nimeni nu va putea să se învoiască sau să amâne prezenţa pe caz de boală sufletească. Poate se va găsi cineva în acea ultimă clipă a istoriei care să arunce această carte în balanţa Judecăţii. Cât va cântării , depinde doar de Hristos şi de cititor. Eu încerc să fiu doar ca un instrument în mâna lui Dumnezeu; instrument cu care El să încerce ceva nou pentru cei ce vor gusta din această carte.
Nu avem dreptul să nu ne gândim la cel de lângă noi, dar mai ales la cel ce nu mai este lângă noi. Iar omul acestor vremi nu mai este cu noi! Este plecat într-o lume în care fiecare dintre noi l-a exilat prin nepăsare, prin trădare şi prin micimea noastră. Dar cu fiecare dintre ei a plecat şi Hristos. Poate că, de fapt, noi suntem cei singuri şi fără sens!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Delegaţie numeroasă a social-democraţilor dâmboviţeni la Consiliul Naţional al PSD

Vineri, 20 martie şi sâmbătă, 21 martie, la Palatul Parlamentului a avut loc Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat, întrunire la care judeţul Dâmboviţa a fost reprezrntat de peste 100 de delegaţi. Vineri şi sâmbătă la Consiliul Naţional al PSD, social democraţii au ales preşedintele acestui Consiliu, în persoana ministrului […]