Published On: mar, Aug 1st, 2017

OLIMPICI DÂMBOVIŢENI ÎN TABĂRĂ LA MÂNĂSTIREA PEŞTERA

În perioada 26-28 iulie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, s-a desfăşurat la Centrul Misionar al Arhiepiscopiei Târgoviştei de la Mânăstirea Peştera, o altă tabără de vară pentru tineret, oferită celor 10 elevi care au obţinut anul acesta cele mai bune rezultate la Olimpiada Naţională de Religie pentru clasele V-XII şi la Concursul Interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească”.
Programul taberei a inclus, printre altele, drumeţii pe traseele montane din zona Padina-Babele până la Crucea Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman, vizită la Peştera Ialomiţei, convorbiri duhovniceşti, foc de tabără, diferite jocuri şi concursuri, activităţile recreative fiind coordonate de Pc. Pr. prof. Ştefan Ioniţă.
Precizăm că seria de tabere de vară pentru tineret organizate de Arhiepiscopia Târgoviştei, se înscrie în programul eparhial prin care Înaltpreasfinţia Sa premiază elevii dâmboviţeni pentru performanţele lor educaţionale. Acest demers va continua în zilele de 10 şi 11 august, cu prilejul manifestărilor religioase şi culturale de la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte, dedicate sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti. BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>