Oferta de turism cultural a judeţului va fi prezentată la Romexpo

In perioada 21 – 24 februarie 2019, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte va fi prezent la Târgul de Turism al României, ediţia de primăvară, care se va desfăşoara la Romexpo, Bucureşti.
Prezenţa la acest târg, alături de reprezentaţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, reprezintă o oportunitate de a promova potenţialul turistic al judeţului Dâmboviţa, precum şi al celor 15 muzee şi case memoriale aflate în administrarea Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier „Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I.L. Caragiale, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Peştera lalomiţei, Muzeul Etnografic „Prof. Dumitru Ulieru” Pietroşiţa.
Un alt eveniment unde Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte îşi va promova oferta culturală este „Târgul European al Castelelor”, târg de turism dedicat castelelor şi cetăţilor din Europa, organizat de Primăria municipiului Hunedoara şi Castelul Corvinilor, în perioada 23-26 mai 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

TRAGEREA LA SORŢI A BARAJULUI PENTRU LIGA A III-A

Vineri, 15 februarie, la Casa Fotbalului, cu începere de la ora 11:00, va avea loc tragerea la sorţi pentru meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3. De asemenea, în cadrul aceluiaşi eveniment se vor efectua tragerile la sorţi pentru faza naţională a campionatelor U19 şi U17 la nivel judeţean […]