Obiceiuri aparte de Bobotează, la Lunguleţu

botezul cailorSpre deosebire de celelalte comune din sudul judeţului, la Lunguleţu se păstrează, nealterate de timp, două obiceiuri mai puţin obişnuite în Dâmboviţa.
În satul Serdanu, puţin înainte de sfârşitul slujbei de Bobotează, flăcăii vin călare sau cu căruţele trase de cai până în poarta bisericii. Animalele bine întreţinute, cu harnaşamente lustruite şi gătite cu ciucuri roşii, sunt stropite cu aghiazmă de preoţi, pentru a fi apărate de boli şi de rele în anul care vine.
Botezul cailor este un obicei încă întâlnit în satele din Bărăgan, în Prahova, la Pietrişani, dar şi la Sletioara ori Băileşti, în Oltenia. în satul Lunguleţu, sute de oameni se adună la Podul de la Cotu’ Morii. După slujbă, preoţii vin cu alai mare, iar flăcăii mai curajoşi se aruncă în apele îngheţate ale râului Dâmboviţa, pentru a prinde sfânta cruce.
Oamenii mai în vârstă încă păstrează obiceiul de a se spăla pe faţă cu apă din Dâmboviţa, cu credinţa că astfel vor fi la adăpăost de boli şi necazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CENTRALELE TERMICE - PUSE ÎN FUNCŢIUNE ÎN 17 UNITĂŢI ŞCOLARE * Se preconizează punerea în funcţiune a celorlalte 6 până la finalul săptămânii viitoare * Deocamdată, elevii de la şcolile unde nu este căldură vor învăţa în alte unităţi de învăţământ

Ieri, la Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, a avut loc o conferinţă de presă în care au fost făcute precizări referitoare la situaţia nu tocmai plăcută existentă în unele unităţi de învăţământ. Astfel, din cele 23 de instituţii în care trebuia să se monteze centrale termice, doar în 17 s-a reuşit. Pentru […]