Published On: mie, mart. 14th, 2018

O SÂMBĂTĂ CU… GHINON

elefant.ro%20

Sâmbătă s-au disputat primele şase meciuri ale etapei cu numărul 24 din Liga 2 Casa Pariurilor, epilogul rundei fiind programat duminică, atunci când se vor disputa celelalte două partide. Ziua de ieri nu a fost una propice echipelor vizitatoare, care au terminat-o fără a obţine măcar o singură victorie, asta deşi au marcat în fiecare meci, iar în unele dintre ele au condus până aproape de final. Fotbal Club Argeş a pierdut în ultimele trei minute, Chindia a fost egalată în prelungiri
Cei mai ghinionişti se pot considera piteştenii de la Fotbal Club Argeş, care au condus cu 2-1 până în minutul 87, după care au primit două goluri de la Luceafărul şi au pierdut toate cele trei puncte puse în joc. Tot aproape de succes s-au aflat şi cei de la Chindia, care au scăpat victoria printre degete, în al patrulea minut de prelungire, în care Foresta a egalat din penalty prin căpitanul şi golgheterul echipei, Marius Matei, scrie frf.ro.
Metaloglobus şi Academica Clinceni au reuşit să plece cu câte un punct din deplasările efectuate sâmbătă, după ce Ştiinţa Miroslava, respectiv ASU Poli au deschis scorul. Dacă bucureştenii au remizat la 1, în schimb ilfovenii au fost conduşi de două ori, 1-0 şi 2-1, revenind de fiecare dată prin goluri marcate de jucători care au evoluat în sezonul trecut la Viitorul Domneşti (Paţurcă şi Bogdan Barbu). Au deschis scorul, dar au pierdut
Lipsite de noroc au fost CS Mioveni şi CS Afumaţi, deşi ambele au deschis scorul în startul partidei. Argeşenii au avut nevoie de patru minute pentru a puncta prin căpitanul Ayza, iar ilfovenii de şase pentru a marca prin golgheterul Dedu. Însă atât Pandurii, cât şi Dunărea au întors scorul, impunându-se în aceeaşi manieră, cu două goluri fiecare, câte unul pe repriză.
*0.03.2018, ora 11:00
Luceafărul Oradea – Fotbal Club Argeş
3-2 (1-2) (foto)
Vlad Rusu (37 – pen., 87), Alexandru Dulca (90) / Vasile Buhăescu (3), Daniel Oroş
(28 – aut.)
Foresta Suceava – Chindia Târgovişte 1-1
(0-0)
Marius Matei (90+4 – pen.) / Daniel Florea (52) Ştiinţa Miroslava – Metaloglobus Bucureşti 1-1
(1-0)
Alexandru Marin (4) / Mihai Bilciurescu (58)
Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni 2-1 (1-1)
Cosmin Ionică (10), George Tudoran (64) /
Roberto Ayza (4)
*10.03.2018, ora 12:30
ASU Politehnica Timişoara – Academica
Clinceni 2-2 (1-1)
Deian Sorescu (6, 70 – pen.) / Paul Paţurcă (31), Bogdan Barbu (80 – pen.) Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi 2-1 (1-1) Valentin Alexandru (45+2 – pen.), Călin Cristea (78) / Mugurel Dedu (6 – pen.)

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>