Published On: lun, ian. 6th, 2014

O să avem iarnă serioasă

nichiduta.ro

gheorghe dumitruDacă până acum am dus dorul zăpezii, iată că lucrurile se schimbă. Meteorologii au făcut publice estimările meteorologice pentru intervalul ianuarie – martie 2014. În prima parte a anului 2014 se anunţă ger.
Astfel, în luna ianuarie, valorile termice se vor situa, în general, sub mediile multianuale, exceptând partea de sud-est a ţării, unde vor fi apropiate de aceste medii.
În privinţa precipitaţiilor, meteorologii anunţă că în general nu vor fi depăşite cantităţile normale. Excepţie fac regiunile vestice şi centrale, unde sunt posibile valori excedentare.
Vremea nu va oferi surprize mari în februarie. „Temperatura aerului va avea valori medii apropiate de normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării”, a declarat Gheorghe Dumitru, şef Staţie Meteo Târgovişte.
În sudul şi în vestul ţării va ploua mai puţin decât media perioadei calendaristice.
În martie, în sud, sud-est şi în est temperaturile vor fi normale, însă în celelalte regiuni va fi frig şi cu câteva grade sub media zonelor.
„Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi local cele sud-vestice, unde se vor încadra în normele climatologice”, a mai precizat Gheorghe Dumitru.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro