Published On: lun, Feb 13th, 2017

O revistă pentru toate anotimpurile nemuririi

„Tărgoviştea literară” este predestinată se devină un reper cultural atât prin conţinutul său, cât şi prin tenacitatea colectivului de redacţie, care, după regretabila trecere în nefiinţă a fondatorului, domnul Eusebiu Platcu, continuă să menţină vie flacăra spiritualităţii proprie publicaţiei, acea spiritualitate care îşi afirmă existenţa atât diacronic, cât şi sincronic. De regulă, în spaţiul intelectual târgoviştean, o astfel de cronică ar respecta limitele impuse de o atitudine politicoasă şi afabilă, deoarece în această suburbie a culturii autohtone, cum este municipiului Târgovişte, nimeni nu vrea să supere pe nimeni, iar grupurile ce gravitează în jurul publicaţiilor locale, de obicei se află într-o stare de nar-cisim reciproc. Cronologic, „Târgoviştea literară” este a opta publicaţie culturară, după efemerele „Ghidila Mit Grivn”, unica publicaţie de avangarda din spaţiul dâmboviţean, „Pronitron”, singura revistă de literatură şi cultură s.f., „Longitudini”, iniţiată de unul dintre cei mai prestigioşi oameni locali de cultură, Ştefan Ion Ghilimescu, „Armonia” singura apariţie culturală eşuată sau avortată, depinde sub ce criteriu este abordată, şi „Litere”, deocamdată cea mai puternică publicaţie de cultură, aparţinând „Societăţii Scriitorilor Târgovişteni”, un fel de „Salon al Refuzaţilor” din secolul al XX-lea, cu singura deosebire că, exceptând mascotele spirituale, Mircea Horia Simionescu, Alexandru George, Barbu Cioculescu, restul, majoritari, cu greu vor ajunge la coeficientul de celebritate al celor ce au alcătuit „Salonul refuzaţilor” din secolul al XIX-lea francez şi, desigur, să nu uităm, „Climate”, pe care unii târgovişteni o alintă spunându-i „Clis-mate”, originala apariţie de tip ghiveci, a celui în veşnic maraton după bani pentru cafea şi ţigări, ceea ce ridează calitatea revistei.
După prezentarea, mai mult decât telegrafică, a publicaţiilor de cultură locale, de după 1990, când unele, ar fi putut fi un reper, iar altele au devenit unul incontestabil, precum „Litere”, ancorat în viaţa spirituală a ceea ce, în actele oficiale de acum o sută de ani, apărea sub denumirea de comuna Târgovişte, deci, după această prezentare a atmosferei culturale locale, măcinată de orgolii şi ifose, să spunem câteva cuvinte despre ultima apariţie.
Dacă muzele secolului al XXI-lea vor fi permanent favorabile „Târgoviştei literare”, cu timpul, va deveni un concurent serios, în spaţiul cultural, al mai „bătrânei” „Litere”, a domnului Tudor Cristea, un pegas cu aripi galinacee, al culturii locale, dar totuşi un pegas de bronz printre pigmei. Primul număr al „Târgoviştei literare” a apărut în decembrie 2012. în 2013 şi respectiv 2014 apar câte trei numere pe an. Apoi, apariţiile sunt trimestriale, având până în decembrie 2016 inclusiv, după cinci ani, un număr total de 19 numere. Referindu-ne la penultimul număr al revistei, care ne-a parvenit, este de apreciat faptul că niciunul dintre semnatarii textelor din spaţiul lingvisticii sau al evocării ori istoriei literare sau pur şi simplu din cel al creaţiei literare, deci, este impresionant faptul că niciunul dintrei cei ce apar în paginile acestei reviste nu sunt impostori în spaţiul culturii locale, nici zaharisiţi, nici iremediabil plafonaţi. Avem textul abil construit, de evocare, al lui Ştefan Cazimir ce readuce atât de viu, în actualitate, în nuanţă nostalgică, în concordanţă cu toamna, câteva ore din viaţa lui Eusebiu Platcu. Avem editorialul, pertinentă analiză a Magdei Grigore despre dificutăţile pe care trebuie să le surmonteze revistele literare, în lupta lor pentru… supravieţuire. Avem, interesante desigur, cosideraţiile lingvistice ale lui Ion Popescu-Sireteanu despre semnificaţiile cuvântului „păgân”. Avem cronica prestigiosului lingvist şi istoric literar, Ion Gheorghe Bârlea, despre lucrarea Marinelei Burada, „Analiza elementului latin din limba engleză”. Apoi, rubrica „Arhiva epistolară”, unde este prezentată o scrisoare, adresată de Mircea Eliade, domnului Bălu.
Metaenigma călinesciană
în continuare, veţi citi textul lui Ion Bălu, unde se vede influenţa structuralistului francez Gérard Genette, despre eterna „Enigmă a Otiliei” ce se suprapune peste, să spunem, metaenigma lui Călinescu. Ceea ce face atractiv şi fermecător acest text, pentru cititor, se datorează artei lui Ion Bălu de a da o nuanţă splendidă de literatură unui segment de istorie literară, ceea ce-i conferă secvenţia-litate de strălucitoare existenţă concretă. Folosind amestecul savant de critică structuralistă cu ce elemente de biografie, plus o uşoară nuanţă dramatică de literalizare, Ion Bălu creează practic, un portret al lui George Călinescu, într-un anumit moment al existenţei acestuia, portret ce cu greu poate fi uitat.
Victimizare cărţii ca obiect al ignorării
Următoarea etapă a periplului nostru prin sumarul revistei, ne-o aduce în prim-plan pe Mona Momescu care, în „Obiecte scrise, din ce în ce mai mici”, abordeză efectul dematerializării cărţii, ca suport canonic al literaturii, sub efectul de descărcabilitate, datorat abuzului de internet, dar şi apariţiei unui nou tip de limbaj de lemn ce exagerează până la isterie intelectuală nostolgia perioadei interbelice, ajungând-se la o fetişizare insuportabilă ce transformă respectiva perioada, într-un coşmar pentru elevul ce trebuie să treacă prin furcile caudine ale examenului de bacalaureat, la proba de literatură română. Astfel, din cauza excesului de internet, dispare plăcerea scrisului şi dialogului, la adolescenţi, în cheie intelectuală. în consecinţă, şi datorită internetului care nu prea stimulează, la majoritatea adolescenţilor, gândirea verticală, ci mai mult pe orizontală, cantitativă, se ajunge în punctul în care adolescentului i se pare tortura inchiziţiei spaniole mai senzuală şi atractivă decât coşmarul bacalaureatului. Practic, textul Monei Momescu este un semnal de alarmă cu urmări mai grave decât urletul antiaerienei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Luntrea mesajului de adio
Dar, să continuăm călătoria prin zona intelectuală a „Târgoviştei literare”. Următoarea etapă a periplului: Adrian Dinu Rachieru şi rubrica „Recitiri”, autorul plimbându-ne cu „Luntrea lui Caron” prin universul intim al lui Blaga. Adrian Dinu Rachieru consemnează succint părerile lui Marian Popa, C. Ungu-reanu, M. Zaciu, N. Manolescu, Mircea Tomuş, Z. Cârlugea, Bogdan Creţu, Achim Mihu, Alex Ştefănescu, George Gană, rămânând neutru, provocând astfel cititorul să efectueze propria sa analiză referitoare la părerile celor menţionaţi. Toate aceste referiri, în realitate sunt suportul stilului original al autorului, ce-l face identificabil prin tehnica narativă cu ajutorul căreia îşi construieşte fraza şi argumentaţia. în plus, trimiterile au un scop precis: prin intermediul lor, Adrian Dinu Rachieru reconstituie modul în care a fost percepută „Luntrea lui Caron” de către cei ce au fost contemporani cu apariţia editorială a cărţii. De asemenea, trimiterile sunt firul Ariadnei prin labirintul argumentaţiei, acel fir necesar care te duce la concluzia finală enunţată de Adrian Dinu Rachieru: romanul „Luntrea lui Caron” este expresia nevindecabilei „tristeţi metafizice” a lui Blaga, ce ne oferă un text, „mărturie despre sine, cu date controlabile, topind în magma ficţională evenimenţialul, oniricul şi realitatea livrescă”.
A trăi la porţile norocului
Următoarea etapă intelectuală: Magda Grigore, care, portind de la afirmaţia lui Gabriel Garcia Marquez, ” a trăi pentru a-ţi povesti viaţa”, menţionată în finalul cronicii, ne prezintă textul autobiografic „La porţile norocului”, de Ion Popescu Sireteanu. Magda Grigore consideră „La porţile norocului „(…) un memorial al copilăriei, o povestire caldă şi sensibilă, marcată de înţelegerea maturităţii intelectuale a autorului şi brăzdată de nostalgii vindicative. Este romanul pornirii în(spre) viaţă, al ieşirii din destinul comun al unei familii prise parcă în insectarul istoriei, într-un grafic existenţial în care timpul şi spaţiul nu păreau dispuse să ofere coordonatele necesare unui destin favorabil”. Cronica Magdei Grigore este o alternanţă echilibrată în planul general şi planul detaliu analitic, ceea ce conferă textul atracţia necesră care te determină, după ce l-ai terminat să cauţi cartea lui Ion Popescu Sireteanu.
Poezia, prima şi ultima dragoste
Urmează Gabriel Enache cu „între cer şi pământ. Poezia şi transele ei”, cronică la „Ofrandă lui Priap” de Eus Platcu. Este un text de critică literară descriptivistă, de factură impresionistă, cum rar se mai scrie în prezent, autorul încercând şi reuşind să prezinte zona de miraculos a sufletului autorului care, abordând masca licenţiozităţii, vorbeşte de fapt despre eternul eros ca început şi final al stărilor existenţiale. în acest text de critică literară se vede clar capacitatea lui Gabriel Enache de a îmbina echilibrat cele două analize ale ale unui text: cea a stărilor psihice ale creatorului, ce transpar prin intemediul textului liric şi cea prin prisma esteticului în sine, a scriiturii lirice. De fapt, Gabriel Enache este permanent capabil să depăşească limitele subiectivităţii facile în analiza unui text, abordând o suveranitate obiectivă ce conferă credibilitate textului său critic. Astfel, pe bună dreptate, Gabriel Enache observă că, pentru Eus Platcu, poezia „(…) este, cu siguranţă, şi prima şi ultima dragoste, şi prima şi ultima trăire în şi pentru spiritual şi, desigur, şi condiţia care l-a făcut şi l-a salvat ca scriitor „. Abilitatea lui Gabriel Enache de a tran-scede suflutul poetului reiese clar din afirmaţia conform căreia, ca „(… ) orice ofrandă adusă lui Priap şi ca orice cuvânt aflat la îndemâna unui poet, Eus Platcu nu poate să nu meargă mai departe, să nu ajungă la persoana cea mai dragă, cea mai iubită, la iubirea magică şi tragică în acelaşi timp, pe care numai un adevărat căutător şi făuritor de cuvinte care scrie stări, care anunţă extazul o poate trăi, înţelege şi desăvârşi. Cu poezia şi cu cuvintele ei, Eus Platcu navighează, cu siguranţă, prin meandrele obositoare ale vieţii de permanent iubit şi iubitor (…)”. Spre deosebire de majoritatea celor ce scriu cronică de carte, se observă capacitatea lui Gabriel Enache de a intra într-o profundă empatie cu textul literar, fiind totuşi sublim de obiectiv în judecăţile sale estetice, calitate rară, deoarece cei mai mulţi cronicari de carte fie sunt otrăvitor de complezenţi, fie practică un fel de disecare a textului literar ce creează impresia că au absolvit o facultate oarecare de medicină, secţia morgă.
Sora mai mică a lui Shakespeare
Următoarea oprire intelectuală: Nicoleta Pârvu care ne prezintă un text de critică literară la fel de delicat ca şi sufletul lui Jane Austin. Textul este echilibrat, autoarea prezentând, pentru început, părerile despre romanul „Mândrie şi prejudecată”. Lui Ralph Waldo Emerson, romanele lui Jane Austin i s-au părut vulgare, sterile şi fără inovaţie artistică, în timp ce Virginia Woolf considera că Jane Austin era „sora mai mică a lui Shakespeare”. în continuare, Nicoleta Pârvu face radiografia celor două personaje principale ale romanului, în plan psihic, accentul fiind pus pe Darcy, comparat cu Barbu Haneş, personajul creat de Mircea Eliade sau, fără să-i precizeze identitatea fictivă, cu personajul masculin din nuvela „Micuţa” de B.P. Haşdeu. Fără să se piardă în labirintul balastului frazelor inutile cu funcţie pur ornamentativă, Nico-leta Pârvu remarcă că naraţiunea obiectivă a romanului scriitoarei britanice „(…) îşi realizează funcţia de reprezentare a realităţii prin absenţa mărcilor subiectivităţii”, iar „Jane Austin rămâne în conştiinţa colectivă datorită viziunii sale complex-realiste a vieţii interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, însoţit, asemenea unei umbre, de comentarii ironice şi burleşti”. în final, Nicoleta Pârvu pune în evidenţă şi latura sentenţios morală, atenţie, morală, nu moralizatoare a romanului: „(… ) aparenţele înşeală, iar luciditatea e condiţionată de recunoaşterea prejudecăţilor privitorului”. Obiectiv, textul Nicoletei Pârvu, este o bijuterie fină de analiză, având ca finalitate plăcerea intelectuală produsă de citirea sa.
Dureroasa luciditate
Şi acum, atenţie, urmează un text de o luciditate extremă, tăios asemenea oţelului sabiei de samurai. De altfel, chiar titlul spune totul: „Când raţionalizarea devine nocivă. Câteva reflecţii despre căderea lumii actuale”. Alexandru Mărchidan este un maestru vrăjitor al cuvintelor. El nu scrie „decăderea”, evitând astfel banalitatea demersului sociologic. Abil, el foloseşte termenul „cădere”, ceea ce lasă liberă calea spre dialog, ca posibilă şansă a răscumpărării păcatului produs de excesul de tehnologizare, păcat de altfel anticipat de Charles Chaplin, în „Timpuri noi”. Pornind de la cartea „Religia din perspectivă tehnologică” a lui Bryan Wilson, Alexandru Mărchidan remarcă: „(…) în prezent viaţa este supusă mai mult ca oricând procesului de raţionalizare: prin aceea că acceptăm continuu noi tehnici ştiinţifice în majoritatea domeniilor vieţii sociale. (…) De exemplu, chestiunea controlului social nu mai este rezolvată prin intermediul virtuţiilor care îşi au rădăcina în credinţa religioasă, ci prin apelul la metopdele de control public”. în concluzie, Alexandru Mărchidan a creat un text analitic care te obligă să gândeşti, cu condiţia ca creierul cititorului să aibă activă şi funcţia cognitivă.
Deoarece nu avem spaţiu suficient, vom consemna, în final, că „Tărgoviştea literară” este o revistă de cultură complexă, găzduind în paginile sale şi texte de creaţie literară ca cele semnate de M.L. Jugurică, P. Şerban, P. Spirescu, G. Mareş, E.P. Botoncea, P. Alexandru, A.G. Stochiţă, de restituiri, precum amplul textul referitor la Grigore Alexandrescu, fără a omite pe cel referitor la artele vizuale, semnat de S.D. Radu sau paginile consacrate pictorului, graficianului şi gravorului Andrei Scărlătescu. Trebuie menţionat şi excelentul text al Anei Buga, pe domeniu muzică, despre compozitorul Carl Orff şi cel al Ancăi Plancu-Louni, recenzie a revistei „Philosophie magazine”. Ce-i mai trebuie pentru a fi completă? Două rubrici care să includă cronica de teatru şi cea de film şi chiar nu ar avea concurent în cursa pentru afirmare totală în plan cultural. A propos: dacă doriţi să vă procuraţi această revistă sau numere mai vechi, formaţi numărul de telefon 0245 230 818.
Reproducere: Michael Cheval

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>