O NOUĂ MISIUNE A POLIŢIŞTILOR ROMÂNI ÎN BULGARIA

Poliţiştii români încep misiunea în Bulgaria, pentru a oferi sprijin şi consiliere cetăţenilor români aflaţi în vacanţă în ţara vecină. Cei 12 poliţişti români desfăşoară activităţi de siguranţă publică în staţiunile Albena, Varna, Balcic şi Nessebar.
În perioada 1 iulie – 31 august a.c., poliţiştii români desfăşoară activităţi comune cu poliţiştii bulgari, în cadrul unor patrule de ordine şi siguranţă publică, în staţiunile turistice Albena, Varna, Balcic şi Nessebar, din Bulgaria.
La data de 1 iulie a.c., prima serie de 6 poliţişti români a plecat în Bulgaria, urmând ca, la data de 1 august a.c., să aibă loc schimbul de serii. Alţi 6 poliţişti români vor pleca în ţara vecină pentru a acţiona alături de poliţiştii bulgari.
Este al zecelea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.
Reamintim că, aceste misiuni au demarat în anul 2010, iar în cadrul lor, poliţiştii români şi bulgari acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe durata sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢ PUBLIC

ANUNŢ PUBLICCICOM S.R.L. cu sediul în Calea lalomiţei, nr. 3A, Târgovişte, Dîmboviţa, titular al activităţii «Fabricare îngheţată, cod Caen 1052», anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de obţinere a autorizaţiei de mediu pentru punctul de lucru amplasat în: Calea lalomiţei, nr. 3A, Târgovişte, Dâmboviţa.Informaţii privind documentaţia depusă pot fi obţinute […]