O femeie, posibil preşedinte al României

Deşi Elena Udrea a declarat public că, deocamdată, nu intenţionează să se gândească să devină preşedinte al României, chiar dacă în intimitatea sa are un asemenea gând, totuşi, înainte de a face acest pas, nu neapărat în 2014, poate în 2018, Elena Udrea trebuie să se gândească foarte serios, deoarece mass-media care a trăit destul de bine în umbra USL-ului a reuşit să-i creeze o imagine publică suficient de compromiţătoare pentru ca şansele ei, într-o campanie electorală prezidenţială, să fie minime. Ceea ce nu înţelege nimeni în ţara asta, indiferent de etnia de care aparţine, este faptul că un ministru, chiar şi un prim-mi-nistru, nu este numit neapărat în respectiva funcţie pentru a asigura progresul şi prosperitatea românilor, ci pentru a garanta prosperitatea şi îmbuibarea clientelei politice. Dacă nu ştiţi, încercaţi cel puţin să gândiţi logic. Nu este suficient să fii tobă de carte pentru a fi propus să deţii o funcţie de ministru. Desigur, recomandabil este să nu fii agramat, iar guvernările pedeliste au făcut exces public de agramaţi. Nu are rost să mai dăm exemple. Deci, ca să fii ministru, nu trebuie să arăţi precum Cocoşatul de la Notre-Dame, nu trebuie să te bâlbâi, nu trebuie să vorbeşti pe un ton de ţaţă. Pe scurt, trebuie, cel puţin în public, să fii îmbrăcat decent, să zâmbeşti cu gura până la ceafă, să te dai lovit de cea mai mare grijă pentru soarta amărâţilor, să critici opoziţia, punându-i în spinare toate păcatele interzise în Decalog. Dar mai trebuie ceva. în primul rând, trebuie să ai bani ca să te bage în seamă un partid politic, accepâtând să te pună pe lista electorală cu marile premii, adică un premiu de ministru, un premiu de secretar de stat, un premiu de prim-ministru şi, premiul premiilor, un premiu de preşedinte de stat.
Desigur, mai trebuie ceva, pentru a reuşi în politica românească. Trebuie să ai prieteni cu bani, care să te susţină, nu cu gura, nu cu fapta, ci cu banul pe care îl scoate din buzunar pentru tine, promiţându-le, în schimb, că îşi vor recupera, între două campanii electorale, de câteva sute de ori bănuţul investit în tine. Desigur, pentru a deveni ministru, prim-ministru sau preşedinte, nu de fermă, ci de ţară, trebuie să ai o mare dispoziţie sufletească şi morală să faci compromisuri, deoarece toate funcţiile înşirate nu sunt altceva decât oportunitatea de a dirija banul public către onorabila clientelă politică. Toţi au făcut aşa, după ce au devenit miniştri, prim-miniştri şi şefi de stat. Niciunul să nu îndrăznească să spună că nu au mâncat usturoi. în ceea ce o priveşte pe Elena Udrea, chiar dacă a respectat reţetarul, după comportamentul public pe care l-a avut, neluân-du-se în calcul fotografiile în care apărea în costume de baie exotice, ceea ce provoca un val spontan de erecţii mai ales la bărbaţii care au făcut de mântuială liceul sau facultatea, deci dând la o parte aceste fotografii, luând în calcul numai felul cum vorbeşte, cum se comportă în public, putem garanta într-o oarecare măsură că Elena Udrea este o femeie cu o suficientă minte încât, dacă ar ajunge preşedintele României, ar fi o a doua Doamnă de Fier.
într-o lume a bărbaţilor, Elena Udrea n-ar face compromisurile penibile şi dezastruoase ale unui Boc, Băsescu sau Ili-escu. întotdeauna femeile politician au fost mai lucide, mai grijulii cu soarta poporului lor. Exemplu – Merkel, Thatcher, Elisabeta I, Regina Maria. Bărbaţii au tendinţa de-a-şi arăta mai mult muşchii. Femeile au tendinţa de-a fi discrete şi eficient de inteligente. Deocamdată, imaginea publică a Elenei Udrea a fost şifonată mai mult de rumegătoarele din propriul partid, care, prin gândirea lor ierbivoră, au dat apă la moară Opoziţiei. în realitate, oricât de miştocari se dau, bărbaţilor politicieni le este teamă de Elena Udrea. E prea inteligentă ca s-o poată înghiţi. Oricum, istoria a dovedit că femeile sunt mai inteligente şi mai perverse decât bărbaţii. Nu credeţi? Ia daţi-le ocazia să se manifeste. Gândiţi-vă la Cleopatra, regina Egiptului, la împărăteasa Theodora a Bizanţului, la împărăteasa Maria Tereza. De multe ori femeile au preferat să stea în umbra bărbaţilor conducători de stat sau imperiu. Au stat în umbra lor ca soţii sau amante, dar de cele mai multe ori, de fapt, ele au condus.